15.3 C
Paşcani
luni, septembrie 16, 2024

Deputatul Năcuță: Nu cred că a avut cineva încredere în caracterul lui Marcel Ciolacu!

Comunicat de presă: Nu cred că a avut cineva încredere în caracterul lui Marcel Ciolacu, dar România a avut nevoie de o majoritate stabilă pentru guvernare, într-o perioadă extrem de dificilă.
Dacă această alianță a rezistat, în ciuda tuturor provocărilor interne sau din afară, se datorează doar seriozității și echilibrului președintelui PNL, Nicolae Ciucă.
Și nu a fost o misiune ușoară ținând cont de riscurile politicilor economice urmărite de PSD, a atitudinii de ,,golăneală politică” a liderilor acestui partid și nu în ultimul rând, a presiunii constante din interiorul Partidului Național Liberal.
Nu sunt o surpriză atacurile de astăzi, de la Congresul PSD, la adresa președintelui Nicolae Ciucă și asupra PNL. Au făcut-o constant, organizat, print rețeaua de partid, așa cum se pricep ei mai bine, lăsând doar aparența unei colaborări în coaliție.
Intensitatea acestor atacuri a crescut cu apropierea alegerilor prezidențiale și parlamentare, iar la Congresul din 24 august, liderii PSD nu au făcut decât să-și arate caracterul.
Sunt de fapt colegii d-lui Iliescu, a d-lui Năstase, al d-lui Dragnea, a dnei Dăncilă, a d-lui Buzatu de la Vaslui și a altor lideri PSD care au marcat istoria acestui partid.

Deși protocolul prevede o guvernare în coaliție, de când Marcel Ciolacu a preluat funcția de premier a încercat să guverneze singur, având retorica unui lider de opoziție pentru tot ce nu a mers și asumându-și meritele pentru ceea ce guvernarea a făcut bine.
Corect politic este să-și asume dl. Marcel Ciolacu și deficitul bugetar datorat politicilor sociale neechilibrate, și situația de la Spitalul Pantelimon, și problemele majore în procesul de recalculare a pensiilor.
Nu își asumă pentru că nu are caracter, fiind mai ușor să dea vina pe ,,greaua moștenire”.

De ce aceste atacuri concentrate pe Nicolae Ciucă și PNL?
Pentru că Nicolae Ciucă este adevăratul adversar politic în competiția prezidențială, pentru că Marcel Ciolacu nu are profilul unui viitor președinte, nici educația și nici echilibrul necesar.
Așa cum arată rezultatele de la alegerile locale din 9 iunie, PNL este principalul competitor și în teritoriu și va fi și la alegerile parlamentare.

De ce aceste atacuri nu sunt îndreptate împotriva lui George Simion și a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), adevăratele pericole pentru democrație?

Pentru că AUR este o creație a laboratoarelor PSD.
Ideologia AUR este una de stânga, proiectele lui George Simion sunt politici de stânga, retorica privind egalitatea între cetățeni indiferent de muncă și contribuție, ideea unei economii centralizate și discreditarea pieței libere, cultul pentru Rusia comunistă și discursul antieuropean, arată că acest partid este un partid de stânga.
Propaganda naționalistă și suveranitatea sunt teme false, pentru a capta electoratul și de a forța încadrarea în ideologia de extremă dreapta.
Riscul pentru democrația românească este ca extremismul acesta forțat al liderilor AUR să nu devină ideologie și să degenereze.
Modelul este unul cunoscut, cel al Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP), din perioada 1920 – 1933, care a instaurat treptat nazismul.

Faptul că liderii social democrați evită să discute deschis despre AUR sugerează o încercare de protejare a acestui partid, lăsând loc pentru o colaborare pentru guvernare.

Cu siguranță mulți consideră coaliția cu PSD o greșeală, dar Partidul Național Liberal nu a dorit o instabilitate politică în România, după ce USR a părăsit guvernarea, trebuiau gestionate responsabil situațiile de criză pandemică, energetică și de securitate și nu trebuia ratată oportunitatea fondurilor europene din PNRR.
PNL rămâne principala forță politică de dreapta, care poate convinge electoratul, este alternativa credibilă la PSD și AUR și este pregătit să câștige alegerile prezidențiale și parlamentare și să asigure stabilitate și progres.

SORIN NĂCUȚĂ, deputat PNL Iași

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70