15.5 C
Paşcani
duminică, octombrie 6, 2024

Cum se face contestație la BAC 2024. Cum arată cererea pe care trebuie să o completeze elevii nemulțumiți de note

Elevii claselor a XII-a și XIII-a care au dat Bacalaureatul în iunie 2024 și nu sunt mulțumiți de notele primite pot depune contestații luni, 8 iulie, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, la unitatea unde a fost susținut examenul.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

model de cerere contestati bac 2024Recorectarea va fi făcută între 9 și 11 iulie 2023, iar rezultatele finale de Bacalaureat 2024 vor fi făcute publice pe 12 iulie.

Cei care pică examenul în prima sesiune mai au o șansă la a doua sesiune, cea de toamnă. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă de la BAC 2024 se vor face în perioada 15-22 iulie 2024. Probele scrise vor avea loc între 19 și 22 august 2024, iar primele rezultate vor fi afișate pe 26 august 2023.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70