13 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Cheltuielile de mentenanță, mai mari decât cele pentru construcția bazinului de înot

Investițiile făcute din bani guvernamentali nu din bugetele locale, considerate gratuite de autorități, uneori, vin la pachet cu condiții usturătoare.

Un exemplu in acest sens este bazinul didactic de înot de la Pașcani,  realizat prin intermediul Companiei Naționale de investiții.

Lucrările au început de câteva săptămâni de zile,  dar au fost suspendate. După ce va fi dat spre exploatare, municipalitatea trebuie sa asigure sumele necesare pentru funcționarea si mentenanța si întreținerea bazinului.

Banii trebuie alocați de la bugetul local, timp de minim 15 ani de zile. Este vorba despre minim 9 675 000 lei, câte 645 000 lei pe an,  la care se adăuga „orice alte costuri suplimentare”…

Toate aceste obligații au fost cuprinse într-un proiect de hotărâre propus de primarul municipiului, aprobat de consilierii locali in ședință din 31 octombrie a.c.
In cadrul dezbaterilor pe acest subiect consilierul Mihai Dediu de la PSD a spus ca suma ar fi prea mare pentru asigurarea întreținerii bazinului.

De asemenea consilierii au cerut lămuriri de ce au fost sistate lucrările pentru bazinul de înot. De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei au spus ca sumele aprobate ar fi maximale si ca lucrările au fost suspendate din lipsa banilor.

Primăria nu a răspuns daca bazinul didactic va putea di folosit si contra cost, situație in care o parte din cheltuielile de întreținere ar putea fi acoperite din încasări, așa cum se întâmplă si in alte localități din tara.
Menționăm ca bazinul este construit lângă sala de sport de la CSM Pașcani iar valoarea investitiei este de circa 9 milioane de lei. Terenul are o suprafață de 3.000 mp, iar lucrările de racordare la utilități vor fi finanțate și realizate de către Primăria Pașcani, conform informațiilor furnizate de CNI. Clădirea va fi cu parter și un etaj, iar suprafața construită desfășurată ajunge la circa 1.400 mp.

Proiectul privind aceasta investitie, a fost lansat in urma cu șapte ani iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin ordin de ministru in 2014.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70