15.3 C
Paşcani
luni, septembrie 16, 2024

Alocațiile pentru toți copiii vor fi virate vineri, 6 septembrie, anunță ANPIS, înainte de începerea școlii / La fel și toate indemnizațiile de creștere a copilului, plus stimulentele de inserție

Alocațiile pentru copii vor fi plătite mai devreme în această lună, ca sprijin pentru părinți la începutul cursurilor din acest an școlar. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care într-un comunicat de presă precizează că efectuează plățile în avans, față de data fixată, vineri, pe 6 septembrie.

Plata în conturile bancare a beneficiilor de asistență socială se va face pentru următoarele beneficii:

  • alocație de stat pentru copii;
  • indemnizație de creștere a copilului,
  • stimulent de inserție pentru creșterea copilului
  • indemnizația de acomodare și sprijin adopție.

Potrivit bazei de date a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială ANPIS, la nivel național sunt înregistrați:

  • 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii,
  • 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului,
  • 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție pentru creșterea copilului și
  • 4.514 de beneficiari indemnizație de acomodare și sprijin adopție

Reamintim, în 2024 alocația de stat are o valoare de 292 de lei, pentru copiii peste 2 ani. Cei până la doi ani sau cei cu dizabilități primesc 719 lei.

Sursa edupedu.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70