11.6 C
Paşcani
joi, octombrie 3, 2024

A scăpat ușor după ce a furat energie electrică, dar s-a trezit că va face pușcărie pentru evaziune fiscală

După ce a înșelat statul, un ieșean a încercat să înșele și furnizorul de electricitate. Condamnat pentru furt, va ajunge după gratii întrucât i-a fost luată în calcul și evaziunea fiscală.

Mihalache Stănescu a fost depistat în octombrie 2020. Își racordase casa la rețeaua electrică printr-o instalație improvizată clandestină. Reușise să sustragă 32.400 kWh, în valoare totală de 17.230 lei. Bărbatul a fost trimis în judecată în martie anul trecut, pentru furt. Pe parcursul procesului, hoțul a plătit paguba produsă Delgaz Grid, ceea ce i-a făcut pe magistrații Judecătoriei Hârlău să se arate îngăduitori. Ei i-au aplicat lui Stănescu o pedeapsă de doar 8 luni de închisoare, față de un maxim prevăzut de Codul Penal de 3 ani.

Stănescu nu se afla la prima încălcare a legii. În 2009, 2011 și 2019, el mai avusese de-a face cu justiția, dar rămăsese în libertate. Executarea ultimei pedepse, de trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală fusese suspendată de Curtea de Apel, instanța stabilind un termen de încercare de 5 ani. Noua faptă fusese comisă în interiorul acestui termen. Ca urmare, soluția instanței din Hârlău nu a putut fi decât aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenție. Stănescu urmează să rămână după gratii timp de 3 ani și 10 luni.

Sentința a fost contestată de inculpat, dosarul, ajungând pe rolul Curții de Apel. La termenul de judecată de ieri, instanța a amânat dezbaterea cazului până la începutul lunii septembrie, pentru a da timp lui Stănescu să depună la dosar motivele de apel și probele de care înțelege să se folosească în apărare.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70