14.7 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Toate cărțile de identitate emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Ce se întâmplă cu buletinele vechi

Cartea de identitate (buletinul) emisă după împlinirea vârstei de 25 de ani are ca perioadă de expirare data de 3 august 2031. Buletinele de tip vechi nu vor mai exista în România, respectiv în Europa, iar noile cărți electronice de identitate vor avea dimensiunea unui card bancar, dar și alte modificări, din punct de vedere vizual. Noua carte electronică de identitate emisă va prelua și rolul cardului național de sănătate.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul de Interne: “De la data începerii proiectului cărții de identitate electronice (02.08.2021) și până la finalizarea implementării acestuia la nivelul întregii țări, toate cărțile de identitate simple (buletinul) se vor emite cu termen maxim de valabilitate 03.08.2031.

Acest termen este reglementat de art. 5 al. 1 din REGULAMENTUL (UE) 2019/1157 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație”.

Sute de mii de români au cărți de identitate în formatul actual. Valabilitatea acestora va expira la data de 3 august 2031, când se încheie perioada de tranziție la noul format de acte de identitate în UE – Cartea Electronică de Identitate și Cartea de Identitate Simplă.

Actualele cărți de identitate vor fi eliminate treptat Cărțile de identitate emise anterior intrării în vigoare a regulamentului european rămân valide până la data expirării menționată pe document, dar nu mai târziu de 3 august 2031. Acestă schimbare are drept scop creșterea securității documentelor de identitate în spațiul Uniunii Europene și unificarea standardelor pentru cetățenii UE.

Continuarea pe DIGI24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70