12.4 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Astăzi este Înălțarea Sfintei Cruci. Ce este bine să faci pe 14 septembrie

Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului. Este zi de post aspru, chiar zi de post negru, și sărbătoare cu cruce roșie în calendar. Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, așa cum mai este numit evenimentul, este sărbătoarea care prăznuiește răstignirea Mântuitorului Iisus.

Este considerată ziua care vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Ce semnifică sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci Ziua de 14 septembrie marchează două evenimente importante în lumea creștină, mai exact: Aflarea Crucii și Înălțarea ei în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Aducerea Sfintei Cruci de la perși a fost în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a așezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Sărbătoarea aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70