12.4 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Punctul de lucru de la Pașcani al Casei Județene de Pensii, asaltat de oameni. Petițiile pot fi trimise și pe mail

Punctul de lucru de la Pașcani al Casei Județene de Pensii Iasi a fost luat cu asalt în ultima perioadă de zeci de oameni. Cetățenii din municipiu dar și din comunele din împrejurimi stau la rând ore întregi pentru a afla răspunsuri cu privire la recalcularea pensiilor sau a modificărilor din noua lege.

Programul redus de lucru cu publicul, limitat la doar două zile pe săptămână, în intervalul orar 8:30 – 12:30, nu este suficient pentru a face față numărului mare de cetățeni.

Această situație este agravată de recentele modificări legislative care au dus la recalcularea pensiilor, ceea ce a generat un val de nedumeriri și întrebări din partea beneficiarilor. Acestora li se adaugă și oamenii care se interesează de vechimea în muncă, de modificările din noua lege a pensiilor și altele. Marți, 3 septembrie, cu jumătate de oră înainte de terminarea programului, încă mai erau aproape 20 de persoane la rând. Printre acestea se afla și o femeie care vroia să obțină informații privind o pensie de urmaș.

Directorul Casei Județene de Pensii Iași, Maria Andronache, spune că în această perioadă personalul este asaltat cu întrebări privind recalcularea pensiilor. Totuși, oamenii trebuie să știe că pot trimite petiții sau solicitări de informații către instituție și printr-o adresă de mail, cjp.iasi@cnpp.ro. Aceasta poate fi o soluție mai comodă și eficientă pentru cei care doresc să evite aglomerația și să obțină răspunsuri la întrebările lor fără a fi nevoiți să se deplaseze personal la punctul de lucru.

Cetățenii sunt încurajați să folosească această opțiune digitală pentru a trimite cererile și întrebările lor, însă puțini dintre seniori se descurcă să folosească această metodă de comunicare online.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70