17.5 C
Paşcani
joi, septembrie 19, 2024

CNAS: Crește plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%. Care este noua sumă și câți beneficiază

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, luni, creşterea plafonului pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%, de la 1.830 la 2.020 lei. Creșterea se face prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri de protecție socială, aprobată de Guvern. Peste 2,3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.

”Prin Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri de protecţie socială, aprobată astăzi de Guvern, plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei. Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzute de Legea nr. 360/2023, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creşteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depăşindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%”, a transmis, luni CNAS, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70