18.1 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Curățenia la subsoluri, obligatorie. Urmează amenzi

Asociațiile de proprietari din municipiul Pașcani care refuză să facă curățenie și dezinsecție/deratizare la subsoluri ar urma să fie amendate. Măsura urmează să fie aplicată de anul viitor. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Pașcani în cadrul conferinței săptămânale de presă.

Edilul a explicat că a primit raportul specialiștilor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” cu privire la modul de combatere al țânțarilor din municipiul Pașcani. El a concluzionat că astfel de acțiuni nu vor avea rezultatele scontate decât dacă odată cu acțiunile de dezinsecție și deratizare de pe domeniul public al Pașcaniului vor fi acțiuni similare și în subsolurile blocurilor pentru distrugerea larvelor.

Menționăm că acum câțiva ani de zile când era în opoziție, Marius Pintilie împreună cu colegii săi din PNL au propus ca cheltuielile pentru efectuarea curățeniei și reparațiilor în subsolurile blocurilor să fie suportate de la bugetul local. La acea vreme, propunerea nu a fost aprobată pe motiv că astfel de cheltuieli nu pot fi decontate din bugetul public. Același motiv este valabil și în momentul de față, primarul susținând că nu a găsit încă o soluție legală pentru susținerea acestor cheltuieli de la bugetul local.

În cursul acestei săptămâni este programată cea de-a IV-a etapă de dezinsecție prin pulverizarea substanțelor la sol. Municipalitatea a încercat și varianta dezinsecției din avion dar s-a renunțat la această metodă pe motiv că nu ar fi fost suficient. În acest an, administrația locală a alocat de la bugetul local pentru dezinsecție și deratizare suma de 400.000 lei.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70