13 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Încep înscrierile în Programul FLEX dedicat liceenilor pentru anul școlar 2025-2026

Ambasada Statelor Unite în România, American Councils for International Education și Ministerul Educației au lansat invitația către liceenii români să participe la Programul de schimb educațional FLEX pentru anul școlar 2025-2026.

Finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Programul FLEX oferă elevilor de liceu din România ocazia de a studia timp de un an în Statele Unite, locuind alături de o familie americană. Participarea la program este gratuită.

Acesta este al nouălea an consecutiv în care programul FLEX este disponibil în România. În anii anteriori, sute de liceeni din diverse județe ale României au beneficiat de această experiență, fiind plasați în licee din state americane precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul este deschis și pentru liceenii cu dizabilități.

„Nu mi-am imaginat niciodată că stilul country ar putea fi ceva semnificativ pentru mine , dar după 10 luni petrecute în Texas a devenit ceva care mă definește. Anul de schimb a reprezentat o oportunitate inedită de a mă redescoperi, de a mă înțelege mai in profunzime și de a evolua, toate acestea fiind posibile atât prin interacțiunea cu o multitudine de persoane, cât și prin implicarea în activități pe care nu le făcusem in România. Astfel, am devenit o persoana mai încrezătoare, toleranta și cu o mai mare deschidere spre nou și spre provocare, abilități care mă vor însoți întotdeauna, de acum înainte. Așadar, FLEX nu durează doar un an , ci toată viața”, a transmis Denisa, o fostă participantă a programului, care a studiat în Texas în anul școlar 2023-2024.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70