13.8 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

L-au ajuns din urmă păcatele tinereții, după ce și-a făcut un rost în Occident. Șase ani de pușcărie după o încăierare în adolescență

Păcatele tinereții l-au ajuns din urmă, după 12 ani, pe un ieșean. Acesta a fost condamnat pentru că l-a înjunghiat pe un altul, fără niciun motiv aparent. Pentru a fi încarcerat, agresorul va trebui adus acasă din Belgia, unde s-a stabilit între timp.

Mihai Ananii a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor după ce, în noaptea de 6/7 decembrie 2012, l-a atacat în plină stradă pe Cătălin A., în timp ce acesta se întorcea de la discotecă. I-a sărit în spate și l-a lovit cu pumnul în cap și cu un cuțit în spate, de șase ori. Atacul s-a produs în centrul comunei Deleni, în apropierea dispensarului și a secției de poliție. Victima nu a fost rănită grav, și-a dezarmat agresorul și a putut merge la dispensar pentru a cere ajutor. Acolo a predat cuțitul, iar personalul medical a sunat la Serviciul 112.

Declarații contradictorii: s-ar fi comportat nepotrivit cu prietena sa

Circumstanțele incidentului au rămas nelămurite. Nu au existat martori ai atacului, iar declarațiile victimei și agresorului au fost contradictorii. Ananii a spus inițial anchetatorilor că victima îl atacase prima, lovindu-l cu un băț. Apoi, că s-ar fi comportat nepotrivit cu prietena sa. Ulterior însă, în cursul cercetării judecătorești, tânăra a arătat însă că în momentul respectiv nici nu se afla în țară. Nu frecventa discoteca din Deleni și nici nu fusese în vreo relație afectivă cu agresorul. Judecătorii au rămas cu atât mai nelămuriți, cu cât victima și agresorul se cunoșteau doar din vedere, iar probatoriul prezentat nu demonstra existența vreunui conflict anterior între cei doi.

INSTANȚA APRECIAZĂ CĂ POZIȚIA PROCESUALĂ EXPRIMATĂ DE INCULPATUL ESTE UNA FLUCTUANTĂ ȘI CENTRATĂ, ÎNDEOSEBI, PE INTENȚIA INCULPATULUI DE A OBȚINE O ATENUARE A RĂSPUNDERII PENALĂ CU PRIVIRE LA O FAPTĂ PE CARE A COMIS-O FĂRĂ A AVEA LA BAZĂ UN MOTIV JUSTIFICAT, VERSIUNILE PREZENTATE DE INCULPAT NEFIIND ÎN CONCORDANȚĂ CU ANSAMBLUL MIJLOACELOR DE PROBĂ ADMINISTRATE ATÂT ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE, CÂT ȘI ÎN CURSUL CERCETĂRII JUDECĂTOREȘTI”, AU CONCLUZIONAT MAGISTRAȚII.

A rezultat o pedeapsă finală de 6 ani de închisoare

Aceștia nu au putut să-l audieze direct pe Ananii. Nu a fost găsit la domiciliu, iar familia a explicat că era plecat la muncă în Belgia. A fost căutat la telefon și i s-a transmis că este trimis în judecată în țară pentru tentativă la omor, desemnându-i-se și un avocat din oficiu. Procesul a fost amânat în mai multe rânduri, pentru a i se oferi inculpatului posibilitatea de a se prezenta. Nu a venit însă niciodată, iar în cele din urmă nici avocatului nu i-a mai răspuns. A fost totuși condamnat la o pedeapsă relativ ușoară, de 5 ani și 3 luni de închisoare, apropiată de minimul legal. La data comiterii faptei, Ananii se afla pe parcursul termenului de încercare stabilit pentru o altă condamnare, cu suspendare, pentru furt calificat. Ca urmare, suspendarea a fost revocată, iar cele două pedepse au fost contopite. A rezultat o pedeapsă finală de 6 ani de închisoare. El a fost obligat și la plata a 5.000 de euro, ca daune morale către victima sa.

Sentința Tribunalului nu este definitivă. Ea urmează să fie supusă controlului de legalitate și temeinicie al Curții de Apel, pe 21 octombrie.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70