11.6 C
Paşcani
joi, octombrie 3, 2024

Petru Movilă: “Costel Alexe nu a făcut nici 10% din proiectele promise în 2020. Iată dovada!”

Peste 60 de proiecte promise în 2020 de Costel Alexe şi nici 10% realizate în patru ani. Acesta este adevărul despre administraţia performantă a PNL la Consiliul Judeţean. Printre singurele proiecte importante bifate de pe lista de promisiuni este finalizarea lucrărilor la DJ Iaşi – Suceava, dar cu o întârziere de 3 ani şi cu un împrumut de 10 milioane euro, Aeroportul Iaşi şi modernizarea Spitalului Sf. Maria, dar fără o eficientizare reală a UPU, ceea ce ne facem să pierdem ore pe holurile spitalului. Pe scurt, 3 proiecte, şi alea cu sincope, în patru ani. “Costel Alexe şi echipa lui s-au lăudat că modernizează drumurile judeţene. Încă avem drumuri judeţene de pământ. A promis că va reabilita integral spitalele din subordinea CJ. Din 6 spitale din subordinea CJ a tăiat panglica la un singur spital, la Sf. Maria. Celelalte spitale au fost modernizate de către preşedinţii anteriori. În schimb, au excelat la plantarea de pomi”, a explicat Petru Movilă, candidatul Dreptei Unite la Consiliul Judeţean.
Doar câteva proiecte construite în patru ani de zile nu înseamnă că avem o administraţie performantă, aşa cum se laudă PNL. Un judeţ cu peste 1 milion de locuitori merită o echipă care să implementeze proiecte de anvergură, care să rezolve marile probleme de trafic şi să nu ne mai facă să pierdem timp pe drumuri.
“Întreaga echipă PNL de la Consiliul Judeţean Iaşi nu a construit nici 10% din zecile de proiecte promise în 2020: autogară modernă, acces la apă pentru toate localitățile din județ, acces la canalizare, cel puțin trei parcuri industriale, parcuri tehnologice, reabilitarea integrală a spitalelor publice, etc, etc…Au promis, n-au făcut. Un singur proiect, pe spatele căruia îşi fac reclamă toţi, nu anulează faptul că, deşi suntem în 2024, avem drumuri judeţene de pământ, iar ambulanţa face o oră din capătul judeţului. Ce să mai spun de faptul că stăm mai mult în maşină la Podu Iloaiei decât acasă, că pierdem şase ore până la Bucureşti sau că la Spitalul de Copii pierzi noţiunea timpului în UPU?”, concluzioneză Petru Movilă.
Pe 9 iunie, Iaşul are şansă să voteze o echipă nouă, dedicată, o echipă hotărâtă să ofere şansa unui viitor mai bun, care să muncească pentru ieşeni. Dreapta Unită şi Petru Movilă pentru Consiliul Judeţean, este singura opţiune pentru un Iaşi modern.

PROIECTE PROMISE ÎN 2020 STADIU
1. finalizarea lucrărilor la drumul județean Iași – Suceava DA, cu ajutorul unui împrumut şi întârziere de 3 ani
2. modernizarea drumurilor județene NU, încă avem drumuri de pâmânt
3. management transport județean: platformă digitală pentru sesizări, construirea a 200 de stații, aplicație „IașiBus”, hartă digitală interactivă NU
4. construirea unei autogări moderne NU
5. acces la apă pentru toate localitățile din județ NU
6. acces la canalizare la toate localitățile cu peste 2.000 de locuitori NU
7. dezvoltarea infrastructurii de utilități în vederea conectării viitoarelor parcuri industriale NU
8. operaționalizarea a cel puțin trei parcuri industriale: Lețcani, Holboca și Pașcani NU
9. proiectarea și execuția de parcuri industriale private pe axa Tomești – Holboca și parcuri tehnologice pe axa Miroslava – Lețcani NU
10. înființarea unui birou de reprezentare la Bruxelles NU
11. înființarea unor birouri de consultanță în spațiul rural pentru scrierea proiectelor de finanțare europeană NU
12. crearea unui centru medical integrat clinic universitar NU
13 reabilitarea integrală a spitalelor publice din subordinea CJ la nivelul normelor UE NU
14 sisteme informaționale în spitale NU
15 concesionarea unor terenuri pentru atragerea investitorilor medicali privați NU
16 modernizarea ambulatoriilor de specialitate NU
17 stimulente financiare pentru medici și personal medical care lucrează în mediul rural NU
18 promovarea Iașului ca centru medical regional est-european NU
19 externalizarea unor servicii nemedicale din cadrul spitalelor DA
20 construcția de creșe în zona metropolitană NU
21 realizarea de campusuri școlare – un exemplu: Belcești NU
22 construirea celui mai mare campus universitar din România în interiorul zonei metropolitane Iași NU
23 construirea unui cluster de cercetare – dezvoltare asociat campusului universitar NU
24 nicio școală din județ nu va mai avea toaletă în curte NU
25 reabilitarea școlilor speciale NU
26 niciun elev fără acces la educația online NU
27 realizarea unei strategii a județului pentru dezvoltare rurală, promovarea produselor agricole, crearea de piețe și atragerea de investiții NU
28 promovarea asocierii producătorilor agricoli în vederea creșterii puterii de negociere cu lanțurile de magazine NU
29 promovarea produselor autohtone și sprijinirea organizării unor piețe agroalimentare pentru desfacerea produselor proprii de către micii producători DA
30 dezvoltarea infrastructurii de colectare, sortare, condiționare și vânzare a produselor agricole și pomicole prin înființarea de centre logistice care să cuprindă depozite și camere frigorifice puse la dispoziția micilor producători NU
31 realizarea de târguri și expoziții DA
32 refacerea drumurilor de acces cu prioritate la mari exploatații agricole NU
33 dezvoltarea Transagropolis NU
34 facilitarea relației producători – primării DA
35 înființarea pădurilor – parc în Iași, Bârnova, Dobrovăț, Popricani, Rediu, Tomești, Miroslava, Aroneanu, Holboca, Țibănești și Mogosești Iași NU
36 protejarea codrilor seculari și introducerea primelor păduri virgine din Iași în catalogul național NU
37 amenajarea unei grădini zoologice (Miroslava) și a unei zimbrării (Dobrovăț) NU
38 plantarea de arbori DA
39 operaționalizarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor NU
40 achiziția unui laborator mobil de analiză și de noi stații moderne pentru măsurarea calității aerului, coroborate cu o rețea extinsă de senzori NU
41 realizarea unei strategii culturale a județului NU
42 alocarea unui spațiu propice pentru activitatea Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” NU
43 instituirea unui mecanism transparent de finanțare a unor mari evenimente culturale precum FILIT sau FITPTI NU
44 organizarea celui mai mare festival al vinului, gastronomiei și culturii NU
45 panouri de semnalizare turistică a tuturor monumentelor istorice și rezervațiilor naturale de pe teritoriul judeșului NU
46 reabilitarea clădirii Filarmonicii de Stat NU
47 modernizarea căminelor culturale de la sate NU
48 program județean de finanțare pentru ONG-uri culturale și artiștii independenți DA
49 realizarea festivalului Agri-cultural al Teiului – zona Schitu-Stavnic NU
50 program multianual de restaurare a monumentelor istorice NU
51 masterplat și strategie dedicate pentru promovare turismului NU
52 strategie integrată pentru sportul de performanță și cel de masă NU
53 dezvoltarea asociațiilor sportive școlare și sprijinirea unui calendar competițional județean NU
54 crearea unei competiții județene anuale NU
55 sprijinirea financiară a sportului de performanță NU
56 construirea de baze sportive și săli multifuncționale NU
57 facilitarea construcției, în parteneriat public-privat, a unei academii de tenis NU
58 completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului cererii, plata taxelor și alte operațiuni necesare depunerii actelor se vor face rapid, electronic, de oriunde NU
59 anunțurile și atribuirile de achiziție publică vor fi publicate pe site-ul CJ NU
60 înființarea unui departament nou în CJ NU
61 finanțări pentru ONG-uri, tineri, proiecte și programe dedicate DA, pe Legea 350

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70