23 C
Paşcani
joi, octombrie 3, 2024

Alegeri europarlamentare și locale 2024: Cum poți afla la ce secție de votare trebuie să mergi duminică

Duminică au loc alegerile europarlamentare și cele locale din acest an. De principiu, votul se poate exprima doar în localitatea din actul de identitate, respectiv cea de domiciliu sau de reședință. Pentru a vedea la ce secție de vot trebuie să se prezinte duminică, alegătorii au la dispoziție o aplicație gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele locale, alegătorii pot vota la secția de care aparțin cu domiciliul sau reședința. Astfel, Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale stabilește foarte clar că “dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz”.

Însă, spre deosebire de Legea 115/2015, Legea 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European stabilește că, în cazul alegerilor europarlamentare, votul se poate da și în orice altă secție de votare din afara localității de domiciliu sau reședință, inclusiv în străinătate.

Secția de vot la care trebuie să se prezinte alegătorii în baza adresei de domiciliu sau de reședință poate fi aflată prin intermediul Registrului Electoral, aplicație pusă la dispoziția acestora de către AEP.

Pentru a afla concret care-i secția la care vor putea vota duminică, alegătorii vor trebui să introducă în aplicația Registrul Electoral codul numeric personal și numele de familie.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70