19.9 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Portofel cu sute de euro găsit pe o bancă din Pașcani. Două femei l-au predat poliției

Gest de apreciat în prag de sărbători. O femeie care aștepta microbuzul spre casă, luni, 19 decembrie, în jurul orei 11:00, în fața Spitalului Municipal de Urgență Pașcani a găsit pe o bancă un portofel plin cu bani. Doamna din comuna Stolniceni-Prăjescu, împreună cu o altă localnică navetistă au predat portofelul polițiștilor locali, iar în cele din urmă a ajuns la Poliția Municipiului.

Oamenii legii au făcut verificări și au identificat persoana care era pe punctul de a pierde în prag de sărbători o sumă mare de bani dar și documente importante. Este vorba despre o tânără de 21 de ani din comuna Tatarusi.

La data de 19 decembrie a.c , în jurul orei 11:00,  la sediul Poliției Mun. Pașcani s-a prezentat o femeie în vârstă de 47 ani din comuna Stolniceni – Prăjescu  care a predat un portofel în care erau  415 Euro și 320 lei, precum și documente, pe care l-a găsit în fața Spitalului din municipiul Pașcani.

La scurt timp, polițiștii Poliției Municipiului Pașcani au identificat proprietarul: o tânără, de 21 de ani din comuna Tatăruși, căreia i-a fost predat portofelul împreună cu suma de bani și documentele.

Polițiștii au felicitat-o pe femeia, de 47 ani, pentru gestul civic de care a dat dovadă în prag de Crăciun, alegând să predea portofelul polițiștilor” informează reprezentanții IPJ Iași.

Astfel că printr-un gest civic și solidaritate, proprietara portofelului pierdut se poate bucură de sărbători în liniște, iar femeile care au anunțat autoritățile sunt un exemplu în comunitate.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70