19.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Trei incubatoare noi pentru nou-născuții de la Spitalul Municipal Pașcani

Dotări importante la Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani. Unitatea medicală a achiziționat cu fonduri de la Ministerul Sănătății și din bugetul local al Pașcaniului, trei incubatoare pentru secția de nou născuți. Două au ajuns deja și urmează și cel de-al treilea, cel târziu în luna august. Valoarea achiziției este de aproape 240.000 de lei, 90% cu fonduri de la minister și 10%, contribuția locală.

Aceste noi dotări sunt extrem de importante pentru spitalul pășcănean și pentru micuții care vin pe lume în instituția medicală. Nou născuții prematuri sau cei care au diferite probleme de sănătate vor avea un mediu mai sigur în astfel de echipamente și vor beneficia de un transport în siguranță, în caz de necesitate.

În prezent, în secția de neonatologie mai sunt șase incubatoare. Anul trecut, 533 de bebeluși au fost născuți în Spitalul Municipal.

Alte articole