20 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Cuplurile de aur, sărbătorite la Pașcani, la sfârșitul acestei săptămâni

Cuplurile care au reușit să numere jumătate de secol împreună și, deci sunt un exemplu, pentru tinerii aflați încă la început de drum, vor fi premiate de municipalitate, în cadrul unei ceremonii.

La Pașcani, festivitatea de premiere a cuplurilor care au împlinit sau urmează să numere 50 de ani de căsătorie, va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, pe 1 octombrie.

Astfel, începând cu ora 10:00, 41 de cupluri se vor reuni în sala multifuncțională din incinta Primăriei Pașcani.

Vineri, 1 octombrie, începând cu ora 10:00, în sala multifuncțională din incinta Primăriei Municipiului Pașcani, va avea loc premierea cuplurilor care au împlinit sau urmează să împlinească anul acesta 50 de ani de căsătorie”, se arată în postarea apărută pe pagina de Facebook a Primăriei Pașcani.

O festivitate de premiere a relațiilor de cuplu de lungă durată va avea loc și la Deleni, joi, pe 30 septembrie.

Conform spuselor primarului, Dumitru Prigoreanu, în total s-au înscris 21 de cupluri, însă vor putea participa doar persoanele care fie sunt imunizate, fie prezintă un test negativ. Decizia a fost luată după ce, la Deleni, rata de incidență a continuat să crească în ultimele zile și a ajuns la 3,34 la mia de locuitori, comuna fiind în scenariul portocaliu.

Ca urmare a înmulțirii numărului de cazuri Covid, la Scobinți sărbătorirea cuplurilor va fi amânată. Inițial, reprezentanții primăriei stabiliseră aceeași dată ca la Pașcani pentru premiere, pe 1 octombrie, însă conform datelor transmise de Prefectura Iași la data de 28 septembrie a.c., indicele de infectări la Scobinți a ajuns la 2,50 la mia de locuitori. Reamintim că, Pașcaniul este în scenariul galben, rata de incidență în municipiu fiind de 2,29 la mia de locuitori.

 

Alte articole