14.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Săptămână încărcată de activități artistice la Iași

Cu un program care se adresează tuturor categoriilor de vârste, începând de miercuri și până duminică, atât la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, cât și la Orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova sunt așteptați să treacă pragul toți iubitorii de teatru și muzică.

Astfel, copiii sau adulții, se pot bucura de cateva zile pline de teatru de calitate precum „Ursul pacalit de vulpe” care va fi pus in scena miercuri incepand cu ora 17:30, iar duminica unii dintre cei mai talentati actori vor da viata povestilor
„Vrajitorul din oz” si „Ratusca cea urata”.

De asemenea, pentru a adauga un plus de distractie, joi, incepand cu ora 18, trupa ‘Fara Zahar” va sustine un spectacol concert.

Si pentru ca gusturile muzicale nu se discuta, in cadrul Festivalului International „George Enescu” din acest an vor fi organizate doua concerte simfonice, vineri si duminica, dirijate de Adrian Petrescu.

 

Precizăm că mai multe informatii privind programul activitatilor care urmeaza sa fie organizate in aceasta saptamana pot fi regasite pe pagina Consiliului Judetean Iasi.

 

Alte articole