15.2 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Ajutor încălzire locuință 2020: E ultimul an în care se mai dă pe regulile de acum. Din 2021, apare un nou sistem

Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței poate fi cerut anual până la data de 15 octombrie. Astfel, persoanele fizice cu venituri mici, care au nevoie de acoperirea integrală sau parțială a costurilor pe care le au cu asigurarea căldurii acasă, în timpul sezonului rece, au puțin peste o lună la dispoziție pentru a depune la primăria localității în care stau dosarul pentru obținerea banilor. De notat că, cel puțin teoretic, acesta este ultimul an în care ajutorul de încălzire se dă în baza regulilor actuale, din 2021 urmând să se schimbe lucrurile.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței, ce este reglementat acum prin Ordonanța de urgență a Guvernului 70/2011, se va acorda pentru ultima oară, în forma actuală, în sezonul rece 2020-2021.

Asta deoarece, din sezonul rece 2021-2022, ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi înlocuit de venitul minim de incluziune, care va avea o componentă numită supliment pentru locuire. Cu alte cuvinte, suplimentul pentru locuire va înlocui ajutorul pentru încălzirea locuinței.

Așadar, persoanele cu venituri mici vor putea obține în continuare bani pentru a-și acoperi integral sau parțial costurile cu încălzirea în timpul sezonului rece. Numai că banii se vor cere în baza Legii 196/2016, începând cu sezonul rece 2021-2022, iar, concret, persoanele fizice vor cere la primărie venitul minim de incluziune, componenta „supliment pentru locuire”.

Ajutorul se va cere în continuare la primărie și termenul anual de depunere a dosarului va rămâne 15 octombrie, cu o singură excepție: pentru ajutorul pentru combustibili solizi/petrolieri, termenul va fi data de 15 septembrie (începând cu 2021, subliniez asta).

Continuarea pe Avocatnet.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70