12.4 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Prima sărbătoare din noul an bisericesc – Nașterea Maicii Domnului

Creştinii sărbătoresc marti Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie.  In aceasta zi, peste 2 milioane de români isi sarbatoresc onomastica, avand numele de Maria, Marian ori derivate ale acestora.

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În Arhiepiscopia Iaşilor, îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri – Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. In apropierea oraselor Pascani, Targu Frumos si Hirlau sunt mai multe biserici care au hramul in aceasta mare sarbatoare printre care si lacasul de cult din Boureni, comuna Motca, Buhalnita, Gura Badilitei, Muncelul de Sus, Slobozia sau Zagavia.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70