11.3 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

De ce USR Pascani a refuzat alianta cu PNL. Iata explicatiile

Comunicat: Este responsabilitatea noastră de a vă oferi o explicație transparentă și onestă asupra încercării realizării alianței PNL -USR la propunerea PNL Pașcani.

Pantazi a pierdut în fața lui Crăciunescu ( PNL ) în 2008 și a câștigat de două ori în 2012/2016, pe vremea când USR nu exista la Pașcani. Un eventual eșec din partea candidatului PNL nu poate fi atribuit USR așa cum nici o eventuală victorie nu poate fi atribuită USR.

Coordonatele acestei „ negocieri” au fost :

1.Temporalitate
Ne-au invitat la discuții abia cu o săptămână înainte de a se încheia perioada legală de înregistrare a alianțelor chiar dacă au subliniat de câteva ori că s-au gândit la aceasta alianță de multă vreme . De fapt au forțat o alianță.

2. Necesitate
Au spus la începutul conferinței că alături de noi, dreapta unită va putea construi viitorul Pașcaniului. La finalul conferinței a spus că ori cu noi, ori fără noi ….tot aia ! Când mint?

3. Încredere
Într-o alianță intri , așa cum am solicitat de la început ca într-un parteneriat egal si cu drepturi depline din partea fiecăruia, dar s-a dovedit că de fapt noi vom avea o poziție mai mult de subordonare ….un nou PDL dizolvat în PNL.
Analizând matematic are sens ca toate forțele dreptei să fie unite pentru dezvoltarea viitoare a Pașcaniului. Realist însă, propunerea PNL a sosit foarte târziu în ciuda celor spuse de ei și contrar celor declarate de domnul Pintilie, a fost mai mult o oferta negustorească decât una principială bazată pe valorile USR.
Când ai in vedere un plan de alianță este normal să-l propui viitorilor parteneri din timp tocmai pentru ca toate problemele care apar să poată fi armonizate .
Noi am intrat în politică deoarece nu ne consideram reprezentați de veche clasă politică.
Asigurăm cetățenii că decizia de a nu intra într-o alianță electorală cu PNL a fost luată după o profundă analiză și a avut la bază dorința noastră de a demonstra că suntem capabili să gestionăm proiecte și probleme administrative.
USR Pașcani nu va face alianță cu PSD Pașcani și ne uimesc declarațiile făcute în conferința de presă a PNL .
Am intrat în politică fără să urmărim interese personale iar candidatul nostru la funcția de Primar nu are afaceri de administrat în paralel cu viitoarea activitate administrativă.

USR Pascani

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70