18.5 C
Paşcani
joi, octombrie 10, 2024

Premii pentru trupele de teatru din Paşcani, la Festivalul “Hai la teatru”

Premii importante pentru trupele de teatru din Paşcani, la Festivalul “Hai la teatru” .
Trupa „Fenomenalii” de la Liceul Teoretic ”Miron Costin” a obtinut Premiul pentru calitatea de excepție a spectacolului pentru piesa „De vorbă cu Nenea Iancu”. Tot de la L.T. „Miron Costin”, trupa „SUFLET ȘI MASCĂ ” a obtinut Premiul pentru complexitatea raporturilor artistice actor – elemente de animație cu piesa „Gaițele” .
De asemenea, trupa „MILLO” de la Colegiul National „Mihail Sadoveanu” a obtinut Premiul pentru complexitatea scenică, cu piesa „Jaques sau supunerea”.
 Anul acesta, datorita contextului in care ne aflam, evenimentul s-a mutat în mediul online. Desi  fusese programat pentru zilele de 23 și 24 martie, in conditiile impuse de starea de urgenta festivalul nu s-a mai putut desfasura pe scenele Teatrului „Luceafărul”, iar organizatorii au decis ca ediția prezentă să fie finalizată in mediul electronic. 

Iata comunicatul de pe site-ul Teatrului „Luceafarul”:

Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de teatru școlar “Hai la teatru!”, un eveniment de pionierat la nivel național, fusese programat pentru zilele de 23 și 24 martie. Totul era gata, zilele și orele la care urmau să evolueze tinerii artiști erau stabilite, broșurile erau tipărite, numai că a intervenit starea de urgență și distanțarea fizică. În noile condiții impuse pandemie, festivalul nu a mai putut reuni pe scenele Teatrului Luceafărul elevii creativi din întregul județ care s-au înscris în competiție. Așa încât organizatorii au decis ca ediția prezentă să fie finalizată online.

Numărul doritorilor să participe a fost și în 2020 impresionant. Cele trei secțiuni, pe categorii de vârste (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII), au atras atenția a 52 de trupe, un total de 618 elevi coordonați de 67 de cadre didactice sau actori. Amatorii de teatru care s-au pregătit cu producții proprii provin din orașele Iași, Pașcani, Podu Iloaie, din localitățile Deleni, Poiana Șcheii, Chicerea, Țigănași, Țuțora, Țibănești, Fântânele, Satu Nou-Belcești, Victoria, Hodora, Valea Lupului, Miroslava, Șcheia, Șipote. Stimularea interesului prin manifestarea organizată de Teatrul Luceafărul a condus de-a lungul anilor la dezvoltarea impresionantă a acestei forme foarte atrăgătoare și utile de educație artistică și dezvoltare personală, teatrul școlar. Sunt trupe care vin de ani de zile – precum “Mooz” – Colegiul Național “Mihai Eminescu” Iași, Fenomenalii – Liceul Teoretic “Mihai Costin” Pașcani, “Kamadeva” – Liceul Tehnologic Agricol “Mihail Kogălniceanu”, “Protheus” – Colegiul Economic Administrativ Iași etc. Dar și unele care sunt debutante: “Happy Actors” -Școala Gimnazială Deleni, “Armonia” – Școala Gimnazială Chicerea și “Așchiuță” – Școala Primară Poiana Șcheii. Din punct de vedere repertorial, preferați au fost autorii clasici, cu Ion Creangă, I.L. Caragiale, Frații Grimm, Charles Perrault, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu în fruntea listei. La clasele mai mari, atenția a fost atrasă de Aristofan, Molière, Eugen Ionescu, Garcia Lorca, Matei Vișniec.

“Ne-am adaptat la canonul pandemiei și am hotărât să răsplătim talentul și truda acestor iubitori ai artei teatrale, finalizând ediția 2020 într-un format la distanță. Juriul a vizionat înregistrările video primite pentru preselecție, a evaluat calitatea artistică a propunerilor, inventivitatea protagoniștilor și a decis lista premiilor. E foarte important pentru elevi și profesori ca orele de repetiții, eforturile creative de durată care au dus la aceste spectacole să se materializeze în distincții”, a precizat Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul, unul dintre membrii juriului, împreună cu Ioan Holban, director, și Ion Ciubotaru, regizor.

Lista premiilor poate fi consultată pe site-ului Teatrului Luceafărul. Diplomele vor fi trimise în format electronic câștigătorilor, iar după data de 15 mai, în print, prin poștă.

Elena Dăscălița, coordonatoarea trupei “Fenomenalii” de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani, spunea într-un mesaj adresat Teatrului Luceafărul în legătura cu Festivalul, dar și cu inițiativa seriei de spectacole online “La distanță, dar în continuare împreună!”: “Ne-a lipsit mult Festivalul «Hai la teatru!» Deși nu am ajuns pe scenă anul acesta, a venit scena la noi, prin intermediul spectacolelor online ale Teatrului Luceafărul, poate spre norocul nostru, întrucât sigur pentru noi ar fi fost mai greu de ajuns la Iași. Deci tot răul spre bine și, în cazul acesta, spre apropierea noastră de scenă prin intermediul ecranului. Vă mulțumim!”

Mai jos regasiti lista completa a trupelor de teatru premiate:

Palmares  „Hai la teatru!” 2020

Festival concurs al trupelor din școlile și liceele județului IAȘI – Ediția a XIV-a 2020

Nr.crt Școala/Liceul Localitatea Trupa Spectacolul Premiul
I-IV      
Școala GimnazialăDeleni DELENI MICII ARTIȘTI Cum a învățat să scrie poezii Habarnam Premiul pentru originalitatea interpretării
Școala GimnazialăDeleni DELENI HAPPY ACTORS Păcală argat la popă Premiul pentru debut
Școală de pian și teatru IAȘI AMETIST Amintiri din copilărie Premiul pentru abordarea unui text clasic
Ateneul Tătărași IAȘI THALIENIIJUNIORI D’ale lui Caragiale(fragmente) Premiul pentru abordarea unui text comic
Căminul Cultural Șipote ȘIPOTE MOFTANGIII JUNIORI Școlărița harnică și cuminte Premiul pentru bucuria jocului
Școala Gimnazială ”George Călinescu” IAȘI PINOCCHIO Viața ca o poveste Premiul pentru dinamica jocului scenic
Palatul Copiilor Iași IAȘI MĂSCUȚELE Motanul încălțat Premiul pentru originalitatea interpretării
Palatul Copiilor Iași IAȘI MĂȘTILE VESELE Cucurigu Hop Premiul pentru originalitate interpretativă
Atelierul de teatru IAȘI CREATIV Revolta poveștilor Premiul pentru abordarea unui text contemporan
10  Școala Profesională Fântânele FÂNTÂNELE MINIGONG Dumbrava minunată Premiul pentru candoarea interpretării
11  Liceul Tehnologic ”Petre.P.Carp” ȚIBĂNEȘTI  TIN-TIN Ridichea uriașă Premiul pentru mesajul moral
12  Liceul Tehnologic ”Petre.P.Carp” ȚIBĂNEȘTI  PRIKI 2 Iedul cu trei capre Premiul pentru spiritul ludic
13  Școala Gimnazială Chicerea CHICEREA ARMONIA Inimioare, inimioare Premiul pentru debut
14  Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI JOY Alice în țara minunilor Premiul pentru omogenitatea interpretării
15  Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI EvoART Jack și vrejul de fasole Premiul pentru dinamica jocului
16  Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI TEATRULVESEL  ? Momo Premiul pentru mesajul umanist
17 

 

Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI RacART Doi frați Premiul pentru debut teatral
18  Școala Primară ”Junior”Universitatea ”Al.I.Cuza” IAȘI ART JUNIOR SENSATION Caragiale experiment Premiul pentru originalitatea interpretării
19  Școala Profesională ”N. Bălăuță” – Școala Primară Poiana Șcheii POIANA ȘCHEII AȘCHIUȚĂ Cenușăreasa Premiul pentru debut
20  Școala Gimnazială Satu-Nou BELCEȘTI Constelația ORION Luceafărul Premiul pentru opțiune repertorială și bucuria jocului
21  Asistență pentru orfani și copii crescuți doar de mame din UE IAȘI HECUBA Cenușăreasa Premiul pentru originalitate în expresia artistică
V-VIII    
Școala Gimnazială ȚUȚORA ȘOC, ȘOC ȘI GROAZĂ Soacra cu trei nurori Premiul pentru debut
Biblioteca publică Țigănași TIGĂNAȘI URMAȘII LUI ANTONIU Soacra cu trei nurori Premiul pentru dezvoltarea scenică a unui text clasic
Școala Gimnazială ”Cezar Petrescu” HODORA CIREȘARII Păcală și Tândală (fragmente) Premiul pentru dezvoltarea scenică a umorului de tip popular
Școala Profesională ”Ionel Teodoreanu” VICTORIA VICTORIȚA Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama Premiul pentru opțiune repertorială
Ateneul Tătărași IAȘI THALIENII Recital Premiul pentru lirismul abordării
Palatul Copiilor Iași IAȘI RAM Povestea celor 100 de cărți Premiul pentru mesajul educațional
Căminul Cultural ȘIPOTE MOFTANGIII Ioana și cucoana Premiul pentru abordarea scenică a unui text clasic
Scoala Gimnazială ”Profesor Mihai Dumitriu” VALEA LUPULUI CANTALUP Flautul fermecat Premiul pentru stimularea creativității
Școala ”Dimitrie A. Sturdza” IAȘI STUDIO 43 Țara lui Gufi Premiul pentru mesajul simbolic
10  Liceul Teoretic Waldorf IASI SOLARIS Înțeleptul Satni și fiul lui, Senosiris Premiul pentru complexitatea stilistică a spectacolului
11  Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI EVOLVIO Nota zero la purtare Premiul pentru abordarea teatrală a subiectelor școlii
12  Atelierul de Teatru EVOLVIO IAȘI NOI Cadoul Premiul pentru promovarea unui text contemporan
   
IX-XII  
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” IAŞI MOOZ Sans fin (Fără sfârşit) Premiul pentru rafinamentul estetic
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” IAŞI LES APOS’ Povestea copilei care a înapoiat oamenilor timpul furat Premiul pentru lirismul transpunerii scenice

 

Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” IAȘI NOI Noi doi Premiul pentru omogenitatea propunerii scenice
Ateneul Tătărași IAȘI THALIENII SENIORI Quartet literar Premiul pentru imagine teatrală
Palatul Copiilor IAȘI JUNIORS ACT Casa Bernardei Alba Premiul pentru imagine scenică
Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” IAȘI GARABEȚII Marile maree Premiul pentru opțiune repertorială
Liceul Tehnologic Agricol ”M. Kogălniceanu” MIROSLAVA KAMADEVA Elizaveta Bam Premiul pentru opțiune repertorială
Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” IAȘI LOGOS Dincolo de orice Premiul pentru promovarea textului actual
Liceul Tehnologic ”Haralamb Vasiliu” PODU ILOAIEI EYES AND SOUL Duplex literar Premiul pentru debut
10  Liceul Teoretic ”Miron Costin” PAȘCANI FENOMENALII De vorbă cu Nenea Iancu Premiul pentru calitatea de excepție a spectacolului
11  Liceul Teoretic ”Miron Costin” PAȘCANI SUFLET ȘI MASCĂ Gaițele Premiul pentru complexitatea raporturilor artistice actor – elemente de animație
12  Colegiul Național ”Emil Racoviță” IAȘI GLOBUS Doctor fără voie Premiul pentru abordarea unui text clasic
13  Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” PAȘCANI MILLO Jaques sau supunerea Premiul pentru complexitatea scenică
14  Colegiul Economic Administrativ IAȘI PROTHEUS Norii Premiul pentru calitatea estetică a abordării scenice
15  Liceul Teoretic Waldorf IASI ROGVAIV Harap-Alb Premiul pentru promovarea basmului clasic
16  Liceul Teoretic Waldorf IASI DOMINO Fahrenheit 451 Premiul pentru rafinamentul transpunerii scenice
       În afara concursului    
Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” IAȘI ANTI-TEXT Locatarii Diplomă de participare
Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” IAȘI CELE  PATRU Efectul razelor Gamma asupra anemonelor Diplomă de participare

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70