12.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Am fost la Mogoșești, localitatea unde primarul a plătit ca să facă sex cu minore, chiar în sediul primăriei. Sătenii îl apără: „El e Trump al nostru!”

Damian Butnariu, din Mogoșești-Siret, e primarul care, la finalul lunii ianuarie, a recunoscut public că a plătit pentru sex cu minore, chiar în sediul primăriei. S-a întâmplat în urmă cu peste zece ani, dar totul a ieșit la iveală când dosarul unor proxeneți a ajuns în instanță, la Iași. Edilul a fost exclus din PNL.

La scurt timp după declanșarea scandalului, reporterii ziarului Libertatea au ajuns la Mogoșești În localitate, fapta primarului este privită cu indulgență de localnici Faptul că a plătit proxeneți să-i aducă fete răpite de la școală pălește, în opinia lor, în fața lucrurilor bune pe care le-a făcut: a turnat asfalt, i-a ajutat la inundații sau a renovat dispensarul Oricare sat din România, în amorțeala dimineții, zgândăre visele orășenilor că într-o zi se vor retrage la țară. Cai frumoși trag căruțe, câteva femei flutură o sacoșă goală de pânză spre magazine. E liniște în Mogoșești-Siret. Una dintre fete fusese răpită de la școală Comuna a devenit cunoscută în toată țara după ce Tribunalul Iași a dat primele condamnări într-un proces de proxenetism care a avut ca victime 12 minore provenite din familii sărace.

La audieri a fost chemat și primarul Damian Butnariu, din Mogoșești-Siret, care a recunoscut că făcut sex cu două dintre aceste fete chiar în primărie, pentru 100 de lei. Una dintre fete fusese răpită de la școală în aceeași zi. Cazul a ajuns în atenția autorităților în 2007. Peste comună au trecut 13 ani în care oamenii s-au bucurat de lucrările din comună și l-au învestit cu încredere încă de trei ori pe Damian Butnariu. Iar peste Damian Butnariu, primar al comunei încă din 2004, s-a așternut o amnezie care îl face astăzi să spună senin că “e de domeniul trecutului” ce s-a întâmplat.

Continuarea pe Libertatea

Alte articole