20 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Primarul Dumitru Pantazi – mesaj pentru pascaneni, de Ziua Nationala a Romaniei

Dragi pășcăneni, Stimați români de pretutindeni!

Sărbătorim, împreună, Ziua Națională a României. Avem recunoștință pentru sacrificiul și curajul înaintașilor noștri, cei care au făcut posibilă România Mare. Trebuie să avem încredere și speranță în viitorul pe care noi, ca națiune, ne dorim să-l construim pentru generațiile viitoare.

Așa după cum spunea academicianul Florin Constantiniu – „Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-i da armătura teritorial-instituţională, care este statul naţional.”

1 Decembrie, este un motiv de sărbătoare, dar este și un prilej de gândire pentru fiecare român de azi. Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. Conform paginilor de istorie, a 1918, România era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea ce au avut de înfruntat înaintașii noștri. Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori.

La 1918, oamenii politici cei mai diferiți – adversari înverșunați pe viață – au știut să-și dea mâna și să lucreze împreună. Îi separau educația, caracterul și ideologiile, dar aveau în comun un lucru: toți doreau o Românie unită și democratică, un acasă în care fiecare să se poată dezvolta liber.

A fi uniți nu înseamnă a fi toți la fel, ci a defini și păstra un sanctuar sufletesc comun. Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români.

Într-o asemenea zi trebuie menționat și faptul că istoria este un lucru minunat pe care îl avem, asta pentru că fără trecut nu există viitor. Trebuie să știm ce s-a întâmplat atunci și pe 1 Decembrie să fim mândri că suntem români, indiferent de locul unde ne aflăm sau de situațiile în care am fost puși. Ca de fiecare dată, Ziua Marii Uniri este un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională!

Închei prin a vă mulțumi pentru ceea ce faceți zi de zi, fiecare în domeniul său, la locul său de muncă, în familie, în comunitate, cu partea sa de contribuție, pentru ca Pașcaniul și România să fie o țară mai bună, mai prosperă și mai puternică.

Sărbătoarea Zilei Naţionale îmi dă prilejul să adresez pascanenilor din ţară, dar şi celor de pretutindeni, felicitări şi urări de sănătate, de prosperitate cu ocazia sărbătorii noastre naţionale.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România!

Alte articole