12.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Anul școlar 2018-2019: Azi e ultima zi în care se mai pot completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu

In luna septembrie a anului trecut a fost publicat în Monitorul Oficial calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2018-2019, care cuprinde toate termenele admiterii la liceu, dar și modul de calcul al mediei de admitere. De la sfârșitul săptămânii trecute și până astăzi, absolvenții clasei a VIII-a pot completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu.

Calendarul admiterii în învățământul liceal este anexat Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4.794/2017 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2018-2019, ce a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 739. Admiterea în liceu se va desfășura la fel ca în anii anteriori.

Potrivit calendarului admiterii la liceu pentru anul școlar 2018-2019, repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a se va face într-o singură etapă. Candidații care rămân nerepartizați vor fi repartizați pe locurile libere, în perioada de rezolvare a situaților speciale.

În perioada 10 – 31 mai 2018 au avut loc ședințe de instruire cu părinții și eleviipentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare.

În zilele de 14 și 15 mai 2018 au avut loc înscrierile pentru probele de aptitudini și pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, iar în intervalul 16 – 18 mai 2018 s-au desfășurat aceste probe.

În perioada 29 iunie – 3 iulie 2018, absolvenții clasei a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere. În aceeași perioadă va avea loc și introducerea în baza de date computerizată a datelor din aceste fișe de înscriere.

Continuarea pe AVOCATNET.RO

Alte articole