9.1 C
Paşcani
duminică, octombrie 13, 2024

38 de autospeciale noi ajung miercuri la IPJ Iași. Zilele următoare vor ajunge la posturile de poliție

Astăzi, 02 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a recepţionat un lot de 38 autospeciale noi, ce urmează a fi repartizate în zilele următoare la Posturile de Poliţie.

 

Autospecialele sunt echipate cu un separator  între scaunele din faţă şi bancheta din spate. Astfel, persoanele care vor fi transportate pe bancheta din spate vor fi izolate de cele din faţă, fiind supravegheate cu ajutorul unui sistem de monitorizare amplasat pe bordul autovehiculului.

 

De asemenea, aceste autospeciale au dotări specifice, precum sisteme acustice şi luminoase de avertizare şi alte dispozitive utile în intervenţii şi sunt colantate după noua grafică.

 

Cele 38 de autovehicule sunt distribuite în cadrul programului de înzestrare cu mijloace auto desfăşurat de Ministerul Afacerilor Interne.

IPJ IASI

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70