19.4 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Colegiul „Unirea”

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Colegiul „Unirea”

C.P. Astăzi, 23 ianuarie 2018, la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea“ s-a desfășurat activitatea „România mică – un pas spre România mare”, activitate care este inclusă în proiectul educațional „Unitatea Națională – un vis împlinit”, proiect derulat pe parcursul anului de Catedra de Istorie, dar care face parte și din proiectul județean derulat de Inspectoratul Școlar Județean Iași intitulat „Centenar în școala ieșeană“.


Activitatea și-a propus sărbătorirea celor 159 de la unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment care se află la baza formării statului modern român.
Programul prezentat a avut două părți, una științifică și una artistică.

Componenta științifică a presupus organizarea concursului de istorie intitulat „Unirea Principatelor Române“, în cadul căruia au participat echipaje formate din câte doi elevi din clasele a X-a ale colegiului. În cadrul concursului, elevii prezenți în public au asistat la enumerarea momentelor care au dus la unirea Principatelor, însemnând toate realizările înfăptuite de-a lungul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Partea științifică a fost completată și de o prezentare Power Point cu titlul „24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, pe holul școlii este amenajată expoziția permanentă intitulată „24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”.


Componenta artistică a presupus intonarea de cântece patriotice și populare interpretate de corul școlii.
Coordonatorii acestei activități au fost profesorii Bugioeanu Gabriel și Spataru Ioan Mugurel.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Deputatul PNL Sorin Năcuță: “Soluția Guvernului PNL pentru scăderea facturilor la electricitate și gaze: compensare, plafonare, amânare la plată”

Propunerea legislativă care are ca scop compensarea, plafonarea și amânarea la plată a facturilor va fi votată...

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova Târgu Frumos 

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova din orasul Târgu Frumos. Directia de Sanatate Publica Iasi a...

Atenție la coșul de fum! Acoperișul unei case din Boșteni, distrus de flăcări

Odata cu sezonul rece, creste si numarul incendiilor in gospodarii. O casa din suburbia Bosteni, a municipiului...

Accident rutier la ieșirea din Târgu Frumos

Accident rutier cu o victima, miercuri, in jurul orei 13:00, la iesirea din Targu Frumos, spre Razboieni,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI