22.1 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Ziua Națională a României, în școlile din Pașcani

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în avans la liceele din Paşcani. Pentru că de mâine elevii intră în minivacanţa de 1decembrie, astăzi la toate instituţiile de învăţământ au fost organizate activităţi în care tinerii şi-au arătat patriotismul şi au reînviat tradiţiile populare.

Dansul, muzica şi portul popular au fost vedete astăzi la Colegiul Tehnic ”CF Unirea” din Paşcani. Elevii clasei a X a I, împreună cu reprezentanţi ai consiliul elevilor şi cadre didactice din unitatea de învăţământ au pregătit momente artistice cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Îmbrăcaţi în costume populare tinerii au dansat hore şi sârbe româneşti. Nu au lipsit nici strigăturile, iar o elevă de la clasa a X a I a interpretat o melodie din repertoriul naţional.

La sfârşitul spectacolului artistic atât elevii organizatori cât şi colegii spectatori au participat la un test de verificare a cunoştinţelor despre România. Tinerii au avut la dispoziţie 1 minut pentru a recunoaşte o personalitate marcantă din istorie, peisaje şi monumente din România. La sfârşit cei care au dat cele mai multe răspunsuri corecte au primit diplome.

Toate activităţile s-au desfăşurat într-un cadru decorat cu elemente specifice. Pe jos adolescenţii au pus covoare cu motive româneşti, prosoape ţesute la război, iar la final invitaţii au fost serviţi cu prăjituri şi plăcinte tradiţionale.

De la ora 13.30 elevii au participat la o lecţie de istorie a României şi însemnătatea zilei de 1 decembrie pentru poporul român. Profesorul de istorie, Gabriel Bugioianu şi profesorul de religie, Mugurel Spătaru i-a antrenat pe elevi şi le-a îmbunătăţit bagajul de cunoştinţe despre evoluţia ţării cu o prezentare detaliată a celor mai importante momente din istoria neamului.

Menţionăm că activităţi similare au avut loc şi la Colegiul Naţional “M. Sadoveanu” şi Liceul Economic “N. Iorga”. Elevii şi cadrele didactice au pregătit momente artistice de dans, au recitat poezii patriotice şi au cântat doine româneşti.

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită şi de administraţia locală joi. Dimineaţă vor fi depuse coroane cu flori la monumentele eroilor din municipiu, iar ziua va continua cu un spectacol artistic şi premierea cuplurilor de aur din Municipiu.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow