12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Ziua națională a Holocaustului în România. Activitate cu elevii, la Colegiul „Unirea” Pascani

C.P. Astăzi, 9 octombrie 2017 la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea“ din Pașcani, a avut loc activitatea 9 OCTOMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ DE COMEMORARE A HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA. Timp de două ore, organizatorii și-au propus să reamintească elevilor evenimentele tragice petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între care și crimele săvârșite de către regimul antonescian împotriva evreilor, mai ales privind deportarea și exterminarea acestora în Transnistria.

Activitatea a fost structurată pe două componente: prima s-a referit la Holocaustul în Europa în general, avându-se în vedere rasismul și antisemitismul promovat de Germania în perioada 1933-1945 (referitor la aceste aspecte elevii au urmărit imagini din filmul documentar „Eroii celui de-al doilea război mondial” privind politica antisemită promovată de Germania nazistă, din lagărul de concentrare de la Bergen – Belsen dar și din lagărul de exterminare de la Auschwitz și au vizionat secvențe din filmul artistic „Lista lui Schindler”(1993).

Cea de-a doua componentă a avut în vedere Holocaustul în România sub guvernarea antonesciană. Elevii au urmărit prezentări power point lucrate de colegii lor privind deportarea și exterminarea evreilor în Transnistria, s-au vizionat imagini din filmul documentar „Istoria Evreilor. Holocaustul din România“, despre pogromul de la Iași din zilele de 29 iunie – 6 iulie 1941.

Activitatea a fost completată cu următoarele studii de caz: „Memorialul Holocaustului din Berlin“, „Memorialul și Muzeul din Sachsenhausen“, „Cuibul Vulturului/Obersalzberg din Berchtsgaden – în perspectivă istorică“, „Nürnberg – în perioada național – socialismului“ – prezentari power point și comentariu realizate de profesorul de istorie Bugioeanu Gabriel pe baza fotografiilor realizate în timpul vizitării acestor obiective culturale.

De asemenea nu au lipsit prezentările de carte pe această temă cum ar fi : „Anne Frank“ , „Dicționar de lagăr“ și „Pogromul de la Iași“ .
Activitatea, la care au participat 70 de elevi din clasele IX – XII s-a încheiat cu discuții și dezbateri pe tema Holocaustului.

Organizatorul activității este profesorul Bugioeanu Gabriel, care a colaborat cu domnii profesori Spataru Ioan Mugurel și Baciu Gabriel.

Alte articole