More

    “Ziua Limbilor Europei” sărbătorită la Pașcani

    Array

    “Ziua Limbilor Europei” sărbătorită în avans de elevii unui liceu din Paşcani. Zeci de adolescenţi au participat astăzi la un seminar despre importanța limbilor străine. Evenimentul s-a desfăşurat începând cu ora 10.00 la Clubul Copiilor din Municipiu.

    O oră de limbi străine altfel pentru elevii Liceului Teoretic “Miron Costin” din Paşcani. Adolescenţii şi-au îmbunătăţit cunoştinţele despre Uniunea Europeană şi au descoperit cât de importantă este învăţarea unei limbi străine de la reprezentantul Europe Direct, Ioana Pruteanu sosit în Municipiu.

    De la seminar nu au lipsit însă provocările şi jocurile. Grupaţi în echipe şi cu o hartă în faţă, adolescenţii au avut la dispoziţie 10 minute pentru a identifica cât mai multe obiective din diferite ţări pe care le-au prezentat apoi colegilor.

    Şi capacitatea de improvizaţie a fost testată. Elevii şi-au imaginat că se află într-o ţară străină şi trebuie să ajungă la aeroport. Cum nu ştiau limba din regiunea respectivă, prin limbajul trupului adolescenţii trebuiau să obţină indicaţii rutiere.

    La finalul activităţii tinerii s-au arătat încântaţi de experienţa trăită. Antonela Bârgăoanu, elevă în clasa a XII a spune că în urma seminarului a învăţat mai multe despre ţările din UE şi a conştientizat importanța învăţării unei limbi de circulaţie internaţională şi nu numai.

    De aceeaşi părere este şi o altă elevă. Zinaida Negru a fost impresionată de activitate şi afirmă că acelaşi sentiment este împărtăşit şi de colegii săi.

    Tânăra ştie că este important să cunoşti o limba străină. Ba mai mult decât atât, adolescenta are şi o zicală ”Cine cunoaşte două limbi străine e de două ori om”.

    “Ziua Limbilor Europei” este sărbătorită pe 26 septembrie din anul 2001. În şcoli se organizează diferite acţiuni prin care se celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii. Activităţile au ca obiectiv atragerea atenţiei asupra importanţei învăţării limbilor străine.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cum a dat lovitura Grupul GRAMPET: Testul economic din 2020, o provocare economică unică în România

    Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat...

    Profesorii solicita 50% reducere la transportul public local

      Profesorii si personalul contractual din scolile pascanene care fac naveta in suburbii,  ar putea beneficia de reducerea cu 50% a costului abonamentelor pe transportul...

    Femeie din Cristești dată dispărută

    Poliţiştii ieşeni caută o femeie care a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI