19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Ziua eroilor şi Înălţarea Domnului sunt sărbătorite joi. Legislaţie, tradiţii şi obiceiuri

Creştinii serbează, joi, Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere, zi în care în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii români, un praznic al bisericii române adoptat din 2003 ca Sărbătoare Naţională.

„În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de «sărbătoare naţională a poporului roman» şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti”, arăta Guvernul României în 3, când s-a stabilit adoptarea acestei sărbători la nivel oficial.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române hotărâse încă din anii 1999 şi 2001, ca sărbătoarea Înălţării Domnului să fie consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, Legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, potrivit tradiţiei, ca Sărbătoare Naţională a românilor, arată Patriarhia.

Potrivit legii, Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile, instituţiile de învăţâmânt, cercurile şi bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici şi veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee şi monumente comemorative de război, expoziţii de carte. Ministerul Educaţiei Naţionale are în vedere desfăşurarea, în instituţiile de învăţâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.

Continuarea pe mediafax.ro

Alte articole