17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Ziua Educației sărbătorită cu spectacol, la Clubul Copiilor Pașcani

Deși pe toate instituțiile de învățământ preuniversitar s-a pus lacătul pentru o zi, miercuri, 5 octombrie, când este marcată Ziua Mondială a Educației, la Clubul Copiilor din Pașcani a fost cu adevărat sărbătoare.

Cu această ocazie, instituția a organizat un spectacol, în care elevii ce frecventează cursurile, și-au arătat abilitățile antrenate de profesorii de la club.

Timp de aproape două ore, clădirea a răsunat de muzica interpretată de copii și de dansurile puse în scenă.

După spectacol, a avut loc și o demonstrație de karting în curtea instituției.

De precizat este faptul că înscrierile la cursurile clubului continuă pe tot parcursul anului școlar. Participarea este gratuită și pot veni elevi atât din Pașcani cât și din comunele din împrejurimi.

Alte articole