7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

ZIUA COMUNEI MIROSLOVESTI, 12 IUNIE 2022 – VIDEO

Mirosloveștiul a fost în sărbătoare de Rusalii, când localitatea și-a serbat aniversarea. Duminică, 12 iunie, așa cum este tradiția de ani de zile, a avut loc un spectacol cu artiști locali și naționali, iar comunitatea s-a distrat alături de ei, dar și la parcul cu iujuri.

Evenimentul mult așteptat, pus pe pauză de pandemie și reluat acum, a debutat cu premierea cuplurilor de aur din comună. Apoi, a urcat pe scenă Ansamblul Străjerii Moldovei, coordonat de profesoara, Mihaela Ungureanu.

Muzica, portul și dansul popular tradițional au fost promovate la un nivel profesionist de Ansamblul Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași.

Voia bună a continuat cu artiști precum Paul Ananie, Alexandru Brădățan sau Ancuța Corlățan.

Între timp, localnicii dar și cetățenii din comunele apropiate, veniți într-un număr record, s-au bucurat de iujuri, dar și de mâncărurile vândute de comercianți, specifice acestor sărbători. Concertul artiștilor naționali s-a încheiat seara cu Andreea Haisan.

BIT TV a transmis live pe pagina de Facebook întreaga sărbătoare aproape opt ore. Spectacolul poate fi văzut pe canalul de Youtube al televiziunii.

Alte articole