24.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

“Ziua alimentației sănătoase” sărbatorită la Pașcani

Elevii de la Şcoala Gimnazială “Iordache Cantacuzino” ştiu să mănânce sănătos. În cadrul unei activităţii dedicate “Zilei Mondiale a Alimentaţiei” prichindeii din clasa a IV a B au dovedit că ştiu cât de important este să manânce fructe şi legume pentru o creştere armonioasă. Pentru eveniment şcolarii au pregătit şi o carte cu poezii scrise de ei ce au avut ca temă principală legumele şi fructele.

Activitate inedită astăzi, începând cu ora 11.00 la Şcoala Gimnazială “Iordache Cantacuzino”. Elevii clasei a IV a împreună cu cadrele didactice au pregătit o serie de manifestări dedicate alimentaţiei sănătoase.

La începutul activităţii, elevii au urmărit o prezentare privind asocierile dintre fructe şi legume cu organe ale corpului uman. Astfel, cei mici au aflat că pentru o vedere sănătoasă trebuie să mănânce morcov şi, că roşia este compartimentată în patru camere exact ca inima.

Cei peste douăzeci de şcolari şi-au lăsat imaginaţia să definească importanța fructelor pentru ei şi au compus versuri despre mere, pere sau brocoli. La sfârşit, din lucrările celor mici a fost făcut un ghid al alimentaţiei sănătoase.

Alesia şi Bianca au pregătit o scenetă în care s-au expus argumente pro şi contra consumului de fructe şi legume, dar şi cât de nocive sunt dulciurile mâncate în cantităţi mari.

Întrebaţi dacă le plac fructele şi legumele copii au răspuns afirmativ la unison. Ba mai mult, o parte dintre aceştia spun că iubesc merele, perele sau bananele chiar mai mult decât ciocolata.

Flavian recunoaşte însă că mănâncă dulciuri sau cipsuri uneori, dar printre preferinţele culinare ale băiatului se află legumele şi fructele proaspete.

Învăţătoarea elevilor, Claudia Bârgăoanu spune că astfel de activităţi au menirea de a-i învaţa pe cei mici, încă de la o vârstă fragedă importanța unei alimentaţii sănătoase pentru o creştere armonioasă.

“Ziua Mondială a Alimentaţiei” se sărbătoreşte, an de an pe 16 octombrie încă din 1979. La unităţile de învăţământ se organizează diferite activităţi menite să tragă un semnal de alarmă asupra produselor ce au în componență aditivi, emulgatori şi alţi substituenţi alimentari care dăunează grav sănătăţii.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow