14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Zilele Pascaniului, bilanţ pozitiv. Data şi locaţia ar putea fi schimbate

Bilanţ pozitiv al celei de-a zecea ediţie a Zilelor Municipiului Paşcani, eveniment care a avut loc în perioada 29 iunie- 01 iulie 2018. Organizatorii au spus că sunt mulţumiţi de rezultate, având în vedere condiţiile meteorologice deosebite, dar au anunţat că sunt posibile schimbări esenţiale petru anul viitor. Raportul preliminar a fost prezentat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă urmând să fie completat şi aprobat de comisia specială de organizare.
Reprezentanţii Primăriei susţin că în cele trei seri de distracţie au participat cca 24.000 de spectatori, 1300 vineri, când concertele au fost mutate în sala Casei de Cultură, cca 9500 de persoane sâmbătă, când a concertat Loredana şi 13.000 duminică, odată cu imbunatarirea condiţiilor meteo.
Şi încasările din închirierea terenurilor pentru comercianţi ar fi mulţumitoare, de cca 120.000 lei, suma aproximativ asemănătoare cu cele încasate anii trecuţi. Viceprimarita Gabriela Nedelcu spune că din cauza vremii o parte din comercianţi au renunţat la închirieri şi au cerut restituirea sumelor achitate iar alţii s-au întors după schimbarea vremii. De asemena în cele trei zile de spectacole nu au fost înregistrate incidente. Poliţia Locală a aplicat şase sancţiuni pentru scandal sau parcare neregulamentară.
Primăria admite că pentru anul viitor condiţiile de organizare ar putea fi schimbate radical atât în privinţa locaţiei cât şi a datei. Subiectul ar urma să fie discutat în cadrul Consiliului Local, după sau odată cu raportul privind organizarea evenimentelor din acest an.
În cadrul conferinţei de presă organizatorii au prezentat şi problemele cu care s-au confruntat. Din cauza ploilor, în prima zi de sărbătoare spectacolele au fost mutate la Casa de Cultură iar pentru următoarele seri gazonul de la stadion a fost amenajat cu prundiş. Primăria susţine că evenimentul nu putea fi anulat sau reprogramat pe motiv că s-ar fi pierdut o parte din bani iar artiştii contractaţi şi-ar fi anulat concertele la Paşcani. De asemenea nu s-a putut schimba locaţia deoarece doar la stadion puteau fi asigurate condiţiile necesare pentru furnizarea utilitatilor, mai ales a curentului electric. Viceprimarita Gabriela Nedelcu susţină că intensitatea evenimentelor meteorologice nu a putut fi anticipată şi că principala grijă a organizatorilor a fost toţi participanţii la Zilele Pascaniului să fie în siguranţă.

Menţionăm că atât taxele pentru comercianţi cât şi data pentru organizarea sărbătorii Pascaniului au fost stabilite de Consiliul Local Paşcani. Suma cheltuită în acest an, de la bugetul local, este de 367 000 lei, cea mai mare parte din bani fiind pentru plata onorariilor artiştilor.

Alte articole