More

    Zilele Municipiului Pașcani 2016 – Premii pentru șefii de promoție

    Array

    Zilele Municipiului Pașcani 2016 –  Premii pentru șefii de promoție 

    Emoții pentru șefii de promoție. Astăzi au urcat pe scenă pentru a primi drept răsplată din partea administrației locale flori și un cadou în bani. Familia și cei apropiați le-au fost aproape și au imortalizat momentul. Evenimentul a avut loc în cadrul festivității de deschidere a celei de-a VIII a ediții a Zilelor Municipiului Pașcani, acolo unde au participat mai mulți primari și colaboratori ai primăriei.

    Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

    Absolvenți de gimnaziu și de liceu au fost premiați de administrația locală cu flori, diplome și bani, o mie de lei, pentru că au reușit să obțină cele mai medii la încheirea ciclului școlar. Cei 18 tineri, de la toate școlile din Pașcani și suburbii, au fost chemați pe scenă de îndrăgitul artist Adrian Enache, prezentatorul din acest an a evenimentului. Mai mult, el a avut și un cuvânt pentru primar și chiar pentru absolvenți și a felicit conducerea orașului pentru gestul de a premia performața.

    Nu este singurul care a felicitat conducerea orașului de a premia tinerii și excelența, mai ales în cadrul unei asemenea sărbători, acolo unde sunt prezenți oameni de afaceri, primari, colaboratori ai Primăriei Municipiului. De exemplu, managerul Spitalului Municipal, doctor Costică Pânzaru, cetățean de onoare a orașului a rămas uimit că în sală sunt mai mulți tineri și că Pantazi încet încet “cucerește și cetatea”.

    Marina Simireanu este una dintre premiantele zilei de astăzi. Ea a învățat la Școala Gimnazială din Sodomeni și a reușit să încheie cei patru ani de gimnaziu cu media 9.55.

    Cu media aproape de 10 a terminat și Ioana Zmău la Școala din Lunca Pașcani, cu 9,71. Adolescentele încă nu știu ce urmează să facă cu banii, însă sunt bucuroase că munca lor le-a fost răsplătită și în acest fel.

    Adina Apostol a terminat liceul la “Sadoveanu” cu media 10 pe linie. Azi a terminat cu examenul de bacalaureat și se pregătește de admitere la Universitate. Ea a urcat pe scenă și a luat premiul. Cu banii primiți de la administrația locală spune că îi va folosi pentru școală.

    Menționăm că banii pentru această festivitate sunt de 19.230 lei și provin de la bugetul local.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul și funcționarii, programări pentru vaccinare

    Si Primaria Municipiului Pascani a inceput programarea angajatilor pentru vaccinarea anti-COVID 19, pe platforma electronica. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al institutiei,...

    Primarul Pintilie, membru in conducerea asociatiei la care voia sa renunte

    Asociatia Judeteana de apa si canalizare- ARSCACIS are o noua conducere, din care face parte si municipiul Pascani. Sedinta pentru stabilirea noilor membri ai...

    Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, în acest an

    Mai sunt doar cateva zile pana la Ziua Unirii - 24 ianuarie, iar in acest an, manifestarile dedicate acestei sarbatori vor fi mai restranse,...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI