15.8 C
Paşcani
duminică, mai 22, 2022
Array

Zidul unei școli pictat de elevi și profesori

Zidul unei școli pictat de elevi și profesori

Zidul unei școli din Pașcani va fi pictat de către elevi și profesori. Ideea aparțiune unui cadru didactic, iar lucrările au început deja să prindă contur. S-a început cu “toamna”, urmând să fie colorate cu vopsea specială și celelalte anotimpuri. Lucrarea nu se oprește aici. Pe viitor, ea va fi îmbunătățită cu produse ecologice, stil mozaic.

Pe principiul să lași ceva frumos în urma ta, un profesor de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani a cooptat elevii la o oră de arte plastice în aer liber. Înarmați cu pensoane și cuti cu vopsea, ei au început să picteze schițele făcute de cadrul didactic. Din peisaj nu lipsesc copacii, munții, soarele. Decizia a fost luată și pentru înfrumusețarea zidurile scolii de culoare gri.

În acest moment, proiectul se află în prima etapă. Se va continua cu pigmentarea unor sticle ce vor fi aplicate pe zidul deja colorat cu vopseaua specială.

Adolescenții, au fost entuziasmați și au răspuns apelului făcut de profesor. Pe parcursul anului școlar, se va finaliza proiectul intitulat sugestiv “Anotimpurile”.

Menționăm că profesorul de arte plastice Ioana Penelea Luca coordonează și trupa de teatru pentru păpuși a liceului “Suflet și mască” cu care a reușit să impresioneze publicul și juriul de specialitate la concursurile organziate la nivel național.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow