More

    Ziariştii au reuşit să facă ce nu au făcut politicienii. Apa Vital citeşte apometrele în apartamente, la solicitarea BIT TV

    Array

    Veşti bune pentru pascanenii de la bloc. De la începutul săptămânii viitoare operatorul regional Apa Vital Iaşi îşi asumă responsabilitatea citirii apometrelor chiar în apartamentele locatarilor şi a împărţirii consumurilor la apă. Decizia a fost luată astăzi de conducerea societăţii şi ar urma să fie aplicată de la începutul săptămânii viitoare. În schimb păşcănenii vor trebui să achite câte 1,5 lei pe apartament/lunar în schimbul acestui serviciu suplimentar. Citirile şi împărţirile consumurilor de apă vor fi făcute chiar de salariaţii Apa Vital, fiind rezolvată, astfel, principala problemă reclamată de păşcăneni. Ei vor fi însoţiţi în apartamente de reprezentanţii de scara sau şefii de asociaţie.
    Diferenţele dintre apometrul general şi suma apometrelor din apartamente vor fi împărţite în mod egal de locatarii blocului.
    Listele finale vor fi afişate iar fiecare beneficiar va avea posibilitatea îşi achite individual consumul de apă.

    “Astfel, personalul APA VITAL împreună cu reprezentantul de scară vă stabili consumul individual al apartamentului în baza repartitoarelor şi va efectua calculul pentru repartizarea diferenţelor faţă de apometrul de branşament.
    Diferenţele se vor repartiza egal fiecărui apartament din bloc sau scară. Va rezulta o listă de plată pentru apă şi canalizare, semnată de reprezentantul de scară, de unde fiecare proprietar va şti cât are de plată. Suma rezultată astfel va putea fi achitată individual la casieria APAVITAL.

    Costul serviciului de repartizare a consumului va fi de 1,51 lei/apartament. Totodată APAVITAL va pune la dispoziţia reprezentanţilor de scara toate evidenţele privind plăţile efectuate de proprietarii de apartamente…” se arăta într-un comunicat de presă transmis televiziunii BIT TV.

    În paralel continua eforturile de contractare a serviciilor de apă şi în scările de bloc unde furnizarea se face de un an de zile fără nici o înţelegere asumată de beneficiari şi furnizori.
    Reprezentanţii de scara care le semnează nu vor avea nici o responsabilitate materială ci doar vor participa la întocmirea şi verificarea listelor de plată, se arată în acelaşi comunicat.

    “Pentru legalitate reprezentantul blocului/scării va semna un contract, fără implicaţii materiale personale, întrucât rolul său va fi doar de a participa la întocmirea listei de plată şi verificarea corectitudinii calculului. Contractul astfel încheiat va avea o valabilitate de 6 luni până la data de 31.12.2015. Prin acest circuit orice păşcănean va putea să îşi achite individual serviciile de care beneficiază.”

    Până acum aceste sarcini ar fi trebuit să fie rezolvate de un intermediari, persoana fizică sau juridica, în schimbul unei sume mai mari de bani. Şi în cazul întoarcerii serviciilor la societatea locală Prest Serv Apa SA citirea şi împărţirea consumurilor ar fi urmat să fie făcută de un intermediari, RAGCL Paşcani pentru suma de 4, până la 5 lei de apartament pe lună.

    Pentru deblocarea situaţiei şi pentru că politicienii din Paşcani să nu se mai folosească de suferinţa oamenilor exploatând acest subiect în interes electoral, BIT TV a cerut asociaţiei judeţene ARSACIS şi operatorului ieşean să facă un compromis. Solicitare a fost făcută direct în cadrul şedinţei Comisiei Economice şi prin intermediu unei scrisori adresată conducerii Apa Vital.

    ,,Stimate domnule director,
    Vă adresez aceste rânduri atât în calitate de cetăţean al municipiului Paşcani, cât şi de jurnalist şi realizator de emisiune. Am scris şi comentat sute de articole de când serviciile de apă şi canalizare au fost delegate operatorului Apa Vital şi cunosc bine problemele apărute, în raport cu păşcănenii.
    Fără nici un interes politic, sau material, pentru deblocarea situaţiei, vă transmit următoarea rugăminte:
    – Apa Vital să accepte să îşi asume şi prestarea serviciilor de citire a apometrelor din apartamente, împărţire a consumurilor, şi facturare, suplimentar faţă de serviciul de furnizare, contra cost. Este important sa prestaţi şi acest serviciu măcar pentru o perioadă tranzitorie, până când administraţia din Paşcani va reuşi să rezolve problemele de organizare în scările de bloc (asociaţii, etc);
    Este un act de bunăvoinţă, o excepţie necesară care ar putea rezolva următoarele:
    – Cetăţenii vor ca cineva să presteze aceste servicii iar sigurata cea mai mare o oferă chiar furnizorul de apă şi canalizare. Nu au încredere în asociaţii, reprezentanţi de scară sau alte societăţi care în percepţia lor, ar pretinde sume mai mari de bani.
    – Consilierii locali ar fi eliberaţi de presiunea publică şi ar vota, probabil, cu sufletul împăcat că pot face un lucru bun pentru comunitate fără să facă rău cetăţenilor;
    – Demontaţi, astfel, jocurile politice construite de cei care exploatează nemulţumirile păşcănenilor;
    – Apa Vital da dovadă că are capacitatea de a înţelege situaţia excepţională din Paşcani, că poate să îi ajute pe cetăţeni, că poate să şi ofere nu numai să încaseze.
    Cred cu tărie că Apa Vital trebuie să îşi asume, direct nu prin intermediari, acum, nu mâine, acesta responsabilitate pentru că este singura soluţie pentru rezolvarea crizei din Paşcani.
    Sunt convins că dacă veţi aproba solicitarea mea, consilierii vor vota delegarea serviciilor iar păşcănenii vor înţelege că aveţi intenţii bune şi vor incepe sa aiba încredere în dvs.
    Cu multumiri,
    Cătălin Cojocaru – editor BIT TV

    Menţionăm că şi primarul municipiului, Dumitru Pantazi a cerut conducerii operatorului ieşean să accepte prestarea serviciilor de citire şi împărţire a consumurilor de apă la Paşcani, după ce a fost informat de acest demers.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Nerespectarea distanței în trafic – cauza accidentului rutier de pe strada Grădiniței, spun polițiștii

    Accidentul rutier spectaculos, dar care putea sa aiba urmari grave, ce a avut loc sambata in jurul orei 11:00, pe strada Gradinitei din municipiul...

    Mica Unire – sărbătorită cu mai puțin festivism, din cauza pandemiei – VIDEO

    Ziua Unirii, 24 ianuarie, nu a mai fost sarbatorita cu acelasi festivism ca in ceilalti ani, din cauza pandemiei. In municipiul Pascani, la Casa...

    Șofer urmărit prin Pașcani, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

    Un sofer care a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor rutieri a fost urmarit pe strazile municipiului Pascani, sambata, 23 ianuarie, in jurul orei...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI