15.8 C
Paşcani
luni, octombrie 2, 2023
Array

Zi de hram la Mănăstirea Sângeap-Basaraba

Zi de mare bucurie creștină și de schimbări duhovnicești, ieri la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, unde s-au adunat sute de credincioşi din mai multe zone ale țării, pentru a sărbători împreună Schimbarea la față a lui Iisus Hristos şi a participa la frumoasa slujbă oficiată cu ocazia hramului al bisericii.

La evenimentul religios au participat 15 preoți de la bisercile din împrejurimi şi invitaţi de seamă printre care și părintele arhimandrit Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.

Deoarece biserica este încă în construcție, slujba a fost oficiată în aer liber, iar credincioșii care au ținut post s-au împărtășit la sfârșitul liturghiei.

După terminarea slujbei soborul de preoți a oficiat și o slujbă de sfințire pentru crucea care va fi așezată pe turla bisercii aflate în construcție.

Amintim că Mănăstirea Sângeap-Basaraba se afla pe Dealul cu acelaşi nume, cunoscut şi sub denumirea de Poiana Sângeap sau Hotarul Hârlaului şi a fost construită pe locul unei vechi biserici de lemn, ridicată de domnitorul Petru I Muşat. Mănăstirea a fost distrusă în cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, însă în anul 1997, pe dealul Basaraba, a fost reinfiinţat un schit, care a devenit din nou mănăstire, în anul 2000.

Alte articole

Restricții pentru traficul greu pe strada Unirii. Kogălniceanu rămâne cu sens unic

Sedinta importanta pentru circulatia rutiera in anumite zone din...

 Seniorii ceferiști, întâlnire emoționantă lângă locomotiva de epocă din Pașcani

Intalnire cu mare incarcatura emotionala, duminica, 1 octombrie, in...

Seniorii pășcăneni, sărbătoriți de ziua lor – FOTO

Ziua internationala a persoanelor varstnice a fost sarbatorita prin...

Festivitate de deschidere la Clubul Copiilor Pașcani – VIDEO

Clubul Copiilor din municipiul Pascani si-a deschis portile pentru...