More

    Zeci de credincioși din Hârlău au fost în pelerinaj la mănăstirile din Neamț

    Array

    Zeci de credinciosi din Harlau, Scobinti si Deleni au luat parte ieri, 13 iunie a.c., la un pelerinaj de sarbatoarea Inaltarii Domnului. Au trecut pe la mai multe lacasuri de cult din zona Neamt, precum manastirea Agapia, Sihla, Sihastria, Varatec, Secu, Petru Voda si altele, pentru a simti bucuria inaltarii Domnului.

    Plecarea a avut loc miercuri, 12 iunie a.c., cu mai multe autocare din Harlau. Ajunsi in zona manastirilor, cand s-a intunecat credinciosii au dormit sub cerul liber pentru o noapte. Acest pelerinaj a devenit traditie pentru ei de ani buni. Vin la manastiri pentru a se ruga, pentru a-si gasi linistea sufleteasca si a fi mai aproape de cele sfinte. Un exemplu, este d-na Aneta, care de 20 de ani, merge in pelerinaj in tinutul manastirilor, pentru un singur lucru: se intoarce acasa cu sufletul mai curat si se incarca duhovniceste.

    In drumul lor, credinciosii au trecut si pe la pestera Sfintei Teodora, unul din locurile sfinte din zona Neamtului. Au ajuns cu mare greutate acolo, deoarece pestera se afla intr-o regiune muntoasa, iar accesul este posibil doar pe o poteca ingusta umbrita de crengile arborilor seculari. O legenda spune ca pelerinii sunt intampinati aici de sufletele marilor parinti ai locului, printre care parintele Cleopa si Paisie Olaru.

    Chiar daca printre credinciosi se aflau si oameni in varsta, acestia nu s-au abatut de la drum. O batrana in varsta de 82 de ani, a venit sa atinga moastele Sfintei Teodora si sa se spele pe fata acolo unde sfanta obisnuia sa faca acelasi lucru, in viata pe care a trait-o departe de cele lumesti.

    Cel mai intens moment a fost la Manastirea Neamtului, acolo unde in fiecare an, de Inaltare, se sarbatoreste si hramul lacasului de cult. Astfel ca, s-a tinut o slujba, de data aceasta oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teofan, impreuna cu inalte fete bisericesti. Sute pelerini s-au adunat in fata manastirii pentru a asculta Sfanta Liturghie.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet