15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

ZDI: Pentru nişte găinării, un referent a încasat o condamnare cât a fostului premier Năstase

Un referent dintr-o primărie rurală va sta după gratii timp de 5 ani pentru că a acceptat cheltuirea din fondurile comunei a nici 20.000 de lei. Primarul care a dispus cheltuirea banilor a scăpat cu suspendarea pedepsei, ambii fiind trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Sentinţa, pronunţată marţi de Curtea de Apel, este definitivă. Spre comparaţie, fostul premier Adrian Năstase, acuzat de acte de corupţie, a fost condamnat în 2014 la 4 ani şi 6 luni de închisoare, fiind eliberat după 500 de zile.

Neculai Iuganu şi Mihai Huminiuc au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în 2019. Primul fusese ales primar al comunei Strunga în 2008. Huminiuc era referent operator în cadrul primăriei din localitate, răspunzând de aplicarea vizei de control financiar preventiv.

Procurorii anchetaseră un lung şir de acuzaţii aduse celor doi, de la achiziţia unor bunuri precum oală de inox, robinet de cadă ori platforme betonate, până la plata unei facturi de aproape 20.000 lei către o firmă sau luare de mită. Prejudiciul estimat iniţial se ridica la 170.000 de lei. Pentru majoritatea acuzaţiilor, procurorii au dispus clasarea cauzei fie pentru că faptele nu existau, fie pentru că nu existau suficiente probe ori faptele se prescriseseră. În rechizitoriu aveau să rămână în picioare trei fapte de abuz în serviciu, pentru care a şi avut loc procesul.

O primă acuzaţie a fost aceea că se plătiseră 17.046 lei unui localnic, fără ca acesta să fie angajat al primăriei. După cum au stabilit procurorii, acesta era „bun la toate”, fără a avea însă un contract de muncă. Îndeplinea în principal funcţia de asistent social, responsabil cu realizarea anchetelor sociale, dar întocmea şi ordine de plată sau situaţii contabile.

Fusese „moştenit” de Iuganu de la predecesorul său şi continuase să fie plătit ca zilier, primind câte 7-900 lei lunar. În instanţă, Iuganu avea să declare că îl găsise pe respectivul asistent social în primărie atunci când îşi preluase mandatul şi aflase abia la sfârşitul lui 2009 că acesta nu era angajat cu forme legale. Timp de o lună nu i-a mai dat niciun ban, dar ulterior a reluat plăţile. La acea dată, angajările în sistemul bugetar erau blocate, neputând fi găsit astfel altcineva care să-i facă treaba. Plăţile fuseseră avizate de Huminiuc.

Primarul Iuganu şi viceprimarul de la acea dată au iniţiat şi acordarea unor premii în bani către angajaţii primăriei. Ancheta procurorilor a identificat doar eliberarea din casierie a 1.280 de lei către pompierii voluntari din comună, care câştigaseră un concurs de specialitate desfăşurat la Târgu Frumos. Printre beneficiarii premiilor se număraseră şi primarul, care încasase 215 lei, şi viceprimarul, care primise 65 de lei deşi, conform legii, singura formă de remuneraţie a demnitarilor publici este indemnizaţia. Conform propriilor explicaţii, primarul se considerase îndreptăţit să se premieze singur pentru că anterior cumpărase echipamente pentru pompierii voluntari. Din nou, plăţile fuseseră avizate de Huminiuc.

A treia faptă reţinută în rechizitoriu de procurori a fost plata din fondurile primăriei a 1.216,76 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de telefonie mobilă ale unei angajate, în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2010. Iniţial, Iuganu a spus că aprobase plata crezând că este vorba de facturi emise către primărie, care avea contract cu aceeaşi firmă de telefonie. Ulterior, a explicat că beneficiara plăţilor se ocupa de licitaţiile organizate de primărie şi dădea telefoanele necesare de pe aparatul propriu, folosit ca telefon de serviciu.

Magistraţii Judecătoriei Paşcani l-au găsit pe Iuganu vinovat de trei fapte de abuz în serviciu, fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. În sarcina lui Huminiuc s-au reţinut tot trei fapte de abuz în serviciu, pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare. El mai fusese însă condamnat anterior, cu suspendare, pentru delapidare. Judecătorii au dispus anularea suspendării şi contopirea pedepselor, rezultând o condamnare la 3 ani şi 8 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenţie. Sentinţa a fost atacată cu apel de procurori, dar şi de fostul primar. În cazul acestuia, magistraţii Curţii de Apel au decis menţinerea pedepsei iniţiale. Cu privire la Huminiuc însă, ei au considerat că instanţa inferioară greşise calculul atunci când contopise pedepsele. De la o condamnare la alta, se schimbase Codul Penal. Sentinţa finală a fost stabilită la 5 ani de închisoare.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole