1.9 C
Paşcani
miercuri, martie 29, 2023
Array

Weekend prelungit. Liber de 1 iunie

Prima şi a două zi de Rusalii sunt, potrivit legislaţiei muncii, zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. În acest an, prima şi a două zi de Rusalii pică pe 31 mai şi 1 iunie, aşa cum este stabilit în calendarul ortodox. Aşadar, bugetarii şi o parte din angajaţii de la privat nu vor lucra în aceste zile.

În prezent, salariaţii se pot bucura anual de un număr de 12 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului muncii. De aceste zile libere nu pot beneficia însă toţi angajaţii, astfel că, în schimb, ei trebuie să primească anumite compensaţii.

În România, Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor religioase sau publice, la care se adaugă cele 21 de zile de concediu de odihnă. Astfel, românii beneficiază de numai 33 zile libere legal pe durata unui an de muncă. Potrivit raportului European Industrial Relations Observatory, noi muncim cele mai multe ore pe săptămâna (41,2) şi avem cele mai puţine zile de concediu din UE (21).
Situaţia unora dintre ţările membre UE, referitor la numărul de zile libere alocate angajaţilor, stă în felul următor:
Polonia – Zile de concediu: 26; Sărbători legale: 10.
Marea Britanie – Zile de concediu: 28; Sărbători legale: 8.
Grecia – Zile de concediu: 25; Sărbători legale: 12.
Malta – Zile de concediu: 24; Sărbători legale: 14.
Austria – Zile de concediu: 25; Sărbători legale: 13.
Finlanda – Zile de concediu: 30; Sărbători legale: 10.
Franţa – Zile de concediu: 30; Sărbători legale: 10.
Lituania – Zile de concediu: 28; Sărbători legale: 13.

Alte articole

Cine are dreptate? Masini distruse, sofer ranit

  Doua autoturisme distruse in urma unui accident rutier. Evenimentul...

Trei zile de restrictii, de circulatie, in centrul Pascaniului

  Restrictii de circulatie in centrul municipiului Pascani in perioada...

Stolniceni -Prajescu: 105 de la Unirea Basarabiei cu România – VIDEO

Unul dintre cele mai importante momente istorice ale natiunii...

Stalp de telecomunicatii, rupt de vant

Semnal de alarma pe strada Stefan cel Mare din...

Alegeri PSD la Tatarusi, Motca si Miroslovesti

  Seria conferintelor PSD in zona Pascani pentru alegerea presedintelor...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow