18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Vremea colindelor, timpul vestirii Naşterii lui Hristos

În zilele Crăciunului trăim, prin bucurie şi speranţă, sărbătorile în care noi, creştinii, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Copiii preamăresc pe Domnul Iisus Hristos prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri. Prin aceste colinde, creştinii alungă pustiul din casa, din satul şi oraşele lor, din ţară şi din toată lumea. Ele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, aducând pace şi bucurie dumnezeiască. Ele sunt punţi între generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura noastră cu Hristos prin mărturia Sfinţilor Apostoli, fapt exprimat foarte frumos prin cuvintele: „Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun”.

„Colindele se cântă şi în Postul Crăciunului, şi în zilele de sărbătoare sfântă a Naşterii Domnului, împletindu-se cu cântecele de stea, cu tradiţiile creştine de Anul Nou şi de Bobotează. Ele reprezintă o veche tradiţie creştină care păstrează legătura vie dintre cult şi cultură în limba vechilor Cazanii, pe muzica populară apropiată de cea a doinelor şi baladelor româneşti”, după cum afirmă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Astfel, prin excelență, în spațiul românesc ortodox această perioadă este un anotimp al colindelor, când, peste tot, întâlnim grupuri de colindători care vestesc, fie prin concerte sau pur și simplu, în mod direct, pe la casele creștinilor bucuria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Îndătinate atât de frumos în viața poporului nostru, aceste imnuri își au izvorul în Sfânta Scriptură și în izvoarele nesecate ale sufletului românesc, ale credinței și vieții poporului nostru care a tălmăcit cu atâta măiestrie și limpezime adevărurile ortodoxe. Dacă analizăm conţinutul colindelor constatăm că sunt creaţii populare inspirate din Sfânta Scriptură, iar unele au şi un caracter laic, având ca izvor viaţa cotidiană a satului. Ele sunt comori ale spiritualităţii româneşti. De aceea colinda românească poartă cu sine mărturia vremii şi cuprinde în structura ei arhaică o adevărată comoară de idei teologice, simboluri și explicații religios-morale. Originea acestora este apostolică și patristică.

Colindul, ecoul popular al imnurilor liturgice bisericești

Prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, colindul românesc este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii, extins sau transmis în sufletele şi-n casele drept-credincioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.

Colindele păstrează în textul lor cele mai vechi realizări poetice românești. Sub forma versului simplu au fost cântate cele mai importante dogme ale Bisericii. Puține popoare ale lumii au înțeles atât de bine marea minune a Întrupării Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, moment ce a adus împăcarea dintre Dumnezeu și om. Iar copiii exprimă cel mai bine bucuria colindelor, pentru că ei Îl colindă pe Cel Care a fost un copil, un Prunc nevinovat, după cum arată părintele Dumitru Stăniloae.

Cine colindă devine martor al împlinirii făgăduințelor divine

Poporul român a păstrat un sens adânc al călătoriei spre Betleem a magilor de la Răsărit şi al închinării păstorilor; transpunându-l într-unul dintre cele mai frumoase obiceiuri, acela al colindatului. Mergând din casă în casă pentru a-L vesti tuturor pe Hristos, colindătorii devin apostoli, martorii împlinirii făgăduinţei trimiterii lui Mesia în lume, spre mântuirea întregii făpturi. Obiceiul de a merge la fiecare casă şi de a vesti prin cântec Naşterea Pruncului Ceresc se păstrează în viaţa românilor, în modul specific în care ei serbează apropierea Crăciunului.

Când îi primim pe cei care colindă, aflăm de la ei: „O, ce veste minunată!/ În Betleem ni s-arată/ Astăzi S-a născut/ Cel făr’ de-nceput/Cum au zis prorocii”. Astfel aflăm că Fiul lui Dumnezeu Care este din veci Se naşte la Betleem din Sfânta Fecioară Maria: „Că la Betleem Maria/ Săvârşind călătoria,/ Într-un mic sălaş,/ Lângă-acel oraş,/A născut pe Mesia”. De aici ştim că Se naşte Hristos pe care „în al Său nume,/ Tatăl L-a trimis în lume,/ Să Se nască/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască”. Aceste adevăruri poporul român, născut creştin, le mărturiseşte continuând vestirea îngerilor şi a păstorilor din Betleemul de acum 2.000 de ani, cântând în dimineaţa Crăciunului: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos, lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”.

Majoritatea colindelor au în centrul lor Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinţă. Fiul lui Dumnezeu S-a născut: „Din Fecioara Maria/ Din neamul lui Avraam,/ Din sămânţa lui David,/ Din Duhul Sfânt zămislit”, căci: „Dumnezeu fiind din fire/ A luat chip de omenire/ Și S-a dat spre răstignire,/ Pentru a noastră mântuire”.

Condacul Nașterii Domnului, izvor de inspirație pentru textele colindelor românești

Maica Domnului, care ocupă un loc deosebit în evlavia şi în cultul ortodox, este prezentă la tot pasul în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Mântuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului Curata, Preanevinovata, Fecioara Maria, Lumină preasfântă, Precista blagoslovită: „Că astăzi Curata/ Preanevinovata,/ Fecioara Maria/ Naşte pe Mesia”. Când asculţi colindele care vorbesc de Maica Domnului înţelegi că poporul s-a inspirat din ceea ce a auzit că se cântă în biserică la slujbele din perioada Crăciunului şi a postului care precedă această sărbătoare. Dintre aceste cântări, cel mai important izvor de inspiraţie pentru colindele româneşti este sinteza teologică a sărbătorii Naşterii Domnului, şi anume Condacul praznicului scris de Sfântul Roman Melodul: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Numai ascultând această cântare milenară înţelegem de unde izvorăsc frumoasele colinde româneşti prin care poporul nostru îşi exprimă credinţa că în Hristos suntem mântuiţi. De aceea Naşterea Domnului aduce „Întru cei de sus mărire/ Şi pe pământ păciuire,/ La toţi oamenii să fie/ De acum până-n vecie”.

În fiecare casă de creştin acum, în răstimpul rămas până la Crăciun, prin ascultarea colindelor noastre strămoşeşti se sălăşluiește lumina stelei binecuvântate care ne arată locul unde S-a născut Hristos, Mesia chip luminos pentru a lăuda şi cânta și noi că S-a născut Domn Prea­sfântul. Astfel vom face din locurile noastre peşteri pline de lumină în care să poposească Hristos Domnul, Pruncul Care vine în lume pentru a ne mântui.

sursa: ziarullumina.ro

Alte articole