8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Vremea 5 iulie – 2 august 2021. Urmează temperaturi de peste 36 de grade Celsius, la umbră

Săptămâna viitoare, vremea va continua sã se încãlzeascã în majoritatea zonelor din ţară. Nu vom scăpa, însă, de ploi şi vijelii, mai ales în centru şi nord.

„Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiuni şi 35…36 de grade în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, mai ales dupã-amiaza şi seara, când vor fi averse şi descãrcãri electrice local în zonele de deal şi de munte şi pe alocuri în rest, dar mai ales în centru şi nord. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi în regiunile estice, iar de scurtã duratã şi asociat averselor”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Prognoza meteo 5 – 12 iulie 2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest se va situa în jurul celui specific pentru această perioadă.

Vremea 12 – 19 iulie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în regiunile vestice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudvestice și local în cele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Prognoza meteo 19 – 26 iulie 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate de cât cele normale pentru această perioadă, în regiunile vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

Vremea 26 iulie – 2 august

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, potrivit ANM.

Continuarea pe Observator

Alte articole