15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Vom putea face revelionul la restaurant? Autorităţile zic DA cu jumătate de gură

Rata de infectare la nivelul municipiului a scăzut ieri, după mult timp, sub 3 la mie. Dacă nivelul şi tendinţa se vor menţine, pe 30 decembrie vor fi anunţate unele măsuri de relaxare. Cea mai aşteptată: redeschiderea spaţiilor interioare ale restaurantelor şi cafenelelor

Municipiul Iaşi a intrat ieri în scenariul galben, dar, deocamdată, nu vor fi adoptate măsuri de relaxare. Potrivit Instituţiei Prefectului, rata de infectare la nivelul oraşului a ajuns ieri la 2,94 cazuri la o mie de locuitori. Ovidiu Mihăiuc, purtător de cuvânt al Prefecturii, a declarat ieri că măsurile specifice scenariului galben pot fi adoptate după data de 30 decembrie, dacă se va constata în continuare o scădere a ratei de incidenţă. „În acest moment este în vigoare ultima hotărâre de prelungire a restricţiilor impuse de scenariul roşu, care poate fi schimbată săptămâna viitoare dacă această tendinţă de scădere va continua”, a declarat Mihăiuc.

În municipiul Iaşi au fost confirmate 15.131 de îmbolnăviri de la începutul pandemiei şi până ieri. Dintre acestea, 9.190 de persoane au fost declarate vindecate şi alte 241 de persoane au decedat. Astfel, ieri, erau înregistrate 5.700 de cazuri active la nivelul municipiului. Acest număr este în scădere încă de la sfârşitul lunii noiembrie, când a fost înregistrat un vârf de 7.244 de cazuri active. În ultimele două săptămâni au fost contabilizate 2.026 de cazuri noi, în scădere cu 21% faţă de precedentele 14 zile. În medie, zilnic au fost raportate în municipiul Iaşi 145 de cazuri în ultimele două săptămâni, faţă de o medie de 184 în precedentele 14 zile. Dacă tendinţa de scădere continuă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) va putea propune ca, după 30 decembrie, să fie adoptate unele măsuri de relaxare.

Astfel de măsuri pot fi aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi vizează redeschiderea spaţiilor interioare ale restaurantelor şi cafenelelor (30% din capacitate), a cinematografelor şi instituţiilor de cultură (50% din capacitate) şi se pot redeschide localurile cu activităţi de jocuri de noroc. Măsurile ce pot fi adoptate de CJSU nu cuprind şi redeschiderea şcolilor întrucât restricţiile din sistemul de învăţământ au fost impuse de la nivel central şi sunt valabile pentru toată ţară, indiferent de scenariul în care se află o localitate sau alta.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole