More

    VINE VALUL DE CANICULĂ! Sfaturi de la medici pentru a trece cu bine aceste zile

    Array

    Ministerul Sănătăţii (MS), prin intermediul direcţiilor de sănătate publică din teritoriu, recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

    Pe fondul creşterii temperaturilor către valori caniculare în următoarele zile, MS recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor pentru a preveni situaţii neplăcute.

    Medicii subliniază că în perioada caniculară se recomandă consumul a doi litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Astfel, specialiştii indică consumul de apă la fiecare 15-20 de minute. În plus, medicii recomandă populaţia să consume în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, cum ar fi pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

    „Nu trebuie consumat alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină: cafea, ceai, cola, sau a sucurilor răcoritoare carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice. Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri călduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală“, transmite MS într-un comunicat de presă.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Impozite locale 2021: Ce trebuie să știe persoanele fizice, în acest an, despre dările pentru clădiri, terenuri și mașini

    Cei care erau proprietari pe mijloace de transport, clădiri sau terenuri la sfârșitul lui 2020 trebuie să plătească în acest an impozit pentru fiecare...

    Polonia interzice aproape în totalitate avortul. Decizia justiției a intrat în vigoare

    Polonia interzice aproape în totalitate avortul, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Tribunalului. Potrivit guvernului polonez, decizia va intra în vigoare imediat...

    Sâmbătă e mare sărbătoare. Să vă împăcați cu rudele! Se prăznuiesc Sfinţii Trei Ierarhi

    Pe 30 ianuarie, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinţii Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur....

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp