Pensionarii care fac filme documentare despre Pașcani au învățat abia în urmă cu cinci ani să lucreze pe calculator. O bibliotecară inimoasă îi coordonează și le face bătrânețea mai ușoară.
Din încăperea tapetată cu cărți mai lipsește doar cheseaua cu dulceață. O tavă cu mandarine, o ciocolată bucățită pentru musafiri și ceștile cu cafea sunt pregătite. E ca o vizită la bunici. La vreo zece bunici. Sunt cu toții emoționați. Așa că Aurel Iacob umple tăcerea cu o scurtă autobiografie pe care o are pregătită pentru oricine vrea să o afle. Este și seniorul grupului, are 83 de ani, dar n-ar vrea ca vârsta să fie cea care să-l recomande. Ci realizările sale. Este unul dintre puținii care își mai amintesc de Pașcaniul vechi, fără blocuri, aproape rural, cu terenuri mlăștinoase în zona gării. “ În anul 1969, când am venit eu aici, eram tânăr inginer venit de prin Iași, trimis de către ăia în mod obligatoriu, că era pe timpul comuniștilor și nu puteam să spun că nu vin. Și când am venit aici și când am văzut cum arată orașul, am început să-mi fac o stare de neliniște și să spun: măi, oare am să rezist eu pe aceste meleaguri? Când m-au trimis de la Iași, mi-au spus un singur lucru: te duci la Pașcani și modernizezi Pașcaniul”, spune Aurel Iacob cuminte, stând în fața laptopului. Are și brevete de invenție, are și o istorie pe care a tot vrut să o spună. De aceea, Clubul Seniorilor Internauți a fost locul potrivit pentru ei. Ei sunt pensionarii care fac filme documentare despre Pașcani.
