Vizita importanta astazi la un liceu din Targu Frumos. Vicepresedintele unei importante asociatii din Statele Unite ale Americii, impreuna cu mai multi reprezentanti ale filialelor din tara au vizitat scoala. Pentru a-i primi cum se cuvine, elevii au organizat un spectacol.
Vicepresedintele Clubului Lions, Joe Preston, impreuna cu mai multi reprezentanti ai cluburilor din tara au vizitat astazi Liceul Special Moldova din Targu Frumos. Activitatea face parte dintr-un turneu a americanului prin filialele din judet. Oaspetii au fost primiti cu paine si sare, iar la intrarea in unitatea de invatamant, edilul orasului Ionel Vatamanu i-a acordat lui Preston o distinctie ca cetatean de onoare a orasului.
Pentru a-i rasplati pe musafiri pentru vizita si pentru sponsorizarile care au fost facute de Clubul Lions in decursul anilor la scoala, elevii au pregatit un program artistic. Pentru inceput au cantat imnul liceului.
Cel mai emotionat moment a fost un trio intrepretat de trei micuti. Glasul lor angelic i-a facut pe cei prezenti in sala sa lacrimeze.
La final, vicepresedintele si sotia lui au primit din partea conducerii scoli, o naframa si un brau specific romanesti. Joe Preston a ramas uimit de caldura cu care a fost primit si de talentul elevilor speciali.
La sfarsitul vizitei, musafirii au spus conducerii liceului ca vor sponsoriza in viitor si alte dotari care sunt necesare scolii.