17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Veteranii de razboi, cetateni de onoare. Dumitru Ratoi, aniversare la 100 ani (FOTO)

Vineri 17 mai, la Primaria municipiului Pascani, a avut loc festivitatea aniversara dedicata veteranului de razboi Dumitru Ratoi, cu ocazia împlinirii onorantei vârste de 100 ani.

Autoritatile locale l-au sarbatorit asa cum se cuvine pe unul dintre eroii din oras. Sarbatoritului i s-a cantat la multi ani , apoi a fost felicitat pe rand de toata lumea prezenta la eveniment.

Veteranul a primit  flori, tort, sampanie, o diploma si un premiu in bani, o Monografie a municipiului Pascani si un Documentar Istoric cu marturii din anul 1918 pana in prezent.

In semn de respect si apreciere, primarul municipiului i-a dedicat cateva ganduri, pe care i le-a “asternut” pe prima pagina a Monografiei municipiului.

Emotionat dar cu o memorie extraordinara, veteranul Dumitru Ratoi a povestit amintiri din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, pe care le aminteste ca si cum s-ar fi intamplat ieri.

Dumitru Ratoi este un exemplu de model de viata pentru societate si un exemplu de patriotism si daruire in folosul tarii si al noilor generatii.

Primarul municipiului, Dumitru Pantazi a declarat ca in urmatoarea sedinta de Consiliu intentioneaza sa propuna ca domnul Dumitru Ratoi sa devina cetatean de onoare al municipiului, mentionand ca toti veteranii de razboi ar trebui sa fie cetateni de onoare ai orasului.

Mentionam ca administratia locala din municipiul Pascani si-a pretuit de-a lungul timpului eroii din razboi. Anul trecut, alesii locali au trecut pragul celor care au implinit un secol de viata, iar de Ziua Veteranilor de Razboi a organizat o festivitate de premiere la Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu”.

Alte articole