26.5 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022

Vești bune pentru angajații din România. Aceștia vor avea parte de o minivacanță la sfârșitul lunii aprilie

- Advertisement -

Peste câteva săptămâni, bugetarii se pot bucura de câteva zile de concediu. 

Este vorba de o minivacanță de patru zile care va avea loc în perioada 30 aprilie – 3 mai, ca urmare a faptului că urmează sărbătorile pascale.

Pe lângă zilele de weekend, respectiv 1 și 2 mai, bugetarii vor putea prelungi perioada de odihnă cu încă două zile. Astfel, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea liber și în ziua de vineri, 30 aprilie, care va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare. Și în a doua zi de Paște, luni, 3 mai, salariații din România se vor putea bucura, în continuare, de timp liber.

De precizat este și faptul că, în acest an, românii vor beneficia în total de 15 zile libere legale. Amintim că următoarele zile libere până la finalul anului 2021 sunt:

1 iunie (marți): Ziua Copilului

20 iunie (duminică): Rusaliile (minivacanță de 3 zile)

21iunie (luni): A doua zi de Rusalii

15 august (duminică): Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (marți): Sfântul Andrei

1 Decembrie (miercuri): Ziua Națională a României

25 decembrie (sâmbătă): Crăciunul

26 decembrie (duminică): A doua zi de Crăciun

Menționăm că salariații care lucrează în zile de sărbătoare legală au dreptul la compensații, care vor fi acordate, fie sub formă de timp liber în următoarele 30 de zile, fie sub forma unui spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow